Ceasul lui Pitagora

Pe scara muzicală de la Casino, într-o seară "galben de gutuie", la 17:34, tympul a dat mâna cu atunci și altădată, și au început sa curgă din el Cântec și lătrat de câine... pietrele erau orchestra, algele veniseră și ele cu povești din adâncul mării, despre insula verde, Zidul alb, Pierre Nadar, Dorra, Ceașca de cafea, Urme roșii pe albul zăpezii...

« stau călare pe cal alb
florile dalbe, flori de măr...»

« Pierdusem în ziua aceea la pendul. Toate semnele rele pregăteau semnul bun. Ponna lătra apăsat... spre scară. Se făcuse atât de cald... undeva, pe plajă, se ridică un zid alb... porumbeii albaștri au venit la zidar... Soarele verii încremenise pe-o piatră. Pe verdele târziu păștea un cal. De digul cu pescari și prieteni se spărsese un val. »

Ești pe cale să faci boboci cu floare de primăvară...

Un an nou, 2017, scăldat în sănătate și poezie!
Maria

pune casele tale la un loc
să le fie ușor colindătorilor
să se oprească-n ogradă
și să le colinde
pe toate deodată
de jos
până sus


chiar n-aș vrea multe să spun
în pagina ce-o adun


fac semn pe Paralaxa
cu punctul de pe axa
din care doar Credința
te ține în colind

din ținte deșirate
tu zici:

Matei 7, Luca 7, Alexis7
și eu înțeleg:

“Că oricine cere, ia; cel care caută, află; celui care bate, i se va deschide”
din coordonatele Matei (7,8), din Luca (7, 41) si din Alexis, capitolul 7

îmi aduc bine aminte povestea unei picături de apă din mijlocul oceanului

“pe o scară de păreri...

în ceasul ăstei clipe, pe dunga de azur
spre capătul cărării, din țintă furi un șnur
și deșirând albastrul din dens și prin părere
aduni un ghem de vise, de noduri și durere

din ținte deșirate în care ai crezut
reduci din amnezie și-o iei de la-nceput
în zidul alb cu pietre, cu scoici și cu tăceri
tu vezi unde e ușa și treci din azi în ieri”

Mă luasem după Călăuză. Am început cu Adorația Magilor. Restul a venit de la sine.

“de sub albul zăpezii
urmele sunt peste tot”

cântă-n cer și cântă-n lume
un an nou ciudat perfect
între lumi se lasă vie
primăvara ca un scut
primăvară bucurie
simțuri renăscute sunt

"Între ani și între clipe, între vise și păreri
fă iubire, punți și luntre-n bucurii și primăveri
fă sămânța să rodească cu dorință și cu dor"

tainice-mi sunt căi mai multe
dar din toate una lasă
urme blânde urme-adânci
în livada-n care rodul
sufletului cântă slove
pentru-Acum nicicând atunci

Mă întrebam de curând dacă nu cumva noi ne naștem pentru a reuși să închidem sfera plină de iubirea Domnului. Iisus a poposit pe pământ pentru a cunoaște iubirea oamenilor, a pământenilor. El cunoștea prea bine iubirea divină. Iubește oamenii așa cum iubește Tatăl Său oamenii. După ce El se înalță la ceruri, noi urmăm mai departe calea iubirii pământeme, omenești, pentru ca într-un punct anume, firesc pentru evoluția fiecăruia să începem a cunoaște, a trăi tot mai deplin Iubirea Lui, cu toată ființa noastră. Acel arc de sferă, pe care-l parcurgem pentru a împlini sfera existenței, este viața noastră.Spun sferă pentru că a spune cerc îmi pare a fi greșit. Sunt infinite planuri în care lucrează ființa noastră pentru a atinge bucuria cunoașterii Iubirii Lui, planuri care au un punct comun, Înaltul.

Și pentru că "Ceasul lui Pitagora" ticăie, mai spun că...

mi-a spus el, pământul, să mai las
un cutremur
o replică între mine și Cel căruia
lacrima de rouă i-o dărui neîncetat
apoi voi găsi urma numărului
patru cifre ciudate în care înțeleg că
doi comunică alunecă în vid apoi
se anină timpul în cui
o ia de la început
pentru un final-început grandios
în metaforizarea gesturilor neterminate
aștept tac mă rog la răspântii de verbe
încep dansul

da. probabil că va fi un an mai bun

va fi

cumpăna fântânilor
anină dorul timpului de om
între cer și pământ
răstoarnă toate socotelile
anul 2017 aleargă prin noi printre noi
de-acum liber
odată cu acele sau spinii sau undele
"Ceasului lui Pitagora"
înfiorându-ne metaforele cu alte și alte
minuni
care urmează a fi înscrise
în sfera existenței
de Mâinile Domnului

2017 cu sănătate, bucurie și împlinire în toate!

Între partitură și interpretare
un munte, o poveste și-o mare
cu Niciodată și Întotdeauna
îngemănate de Uneori
liantul care face totul posibil
așa cum făcea la început
Tridentul Imposibil
pentru "echipajele mele interactive"
(dai de el pe undeva
la începuturile scărilor mele)

Ceasul și Cupa lui Pitagora
fac legătura între "numerele pitagoreice"
și Orele Peninsulare

legătura aceasta făcuse ca
Yann să devină Yannelis
spre disperarea matematicarilor
care începuseră să mă confunde
cu Grecul Yannelis
și pe Ponna și Dorruța
să le confunde cu Dorra
cea mai norocoasă
mai iubitoare
și mai fericită mamă


Dorruța zice să o las să mai viseze un pic