Poezie
cheia sol(itudinii)
1 min lectură·
Mediu
o cochilie de melc
la marginea drumurilor care duc acolo unde
se pierde tristețea
oamenii din viața mea se plimbă în octave
de la viață spre moarte
ca în telegondole colorate arbitrar
pe unul vine și pleacă iubirea
nepăsătoare în ținuta ei roșie de in
privind peste așezări fierbinți
ca și cum le-ar ști pe toate
pe cel de-alături Dumnezeu
consecvent observator
pentru care nu există învinși
poezia abia atinge pământul
se lasă descoperită așa
cum deslușești un tablou de dali
și nu-ți vine să crezi
marea neagră în cerul verii
ne plimbă gândurile în fluxuri și refluxuri
chopinian
pe ultimul viața șchiopătând
fără să se gândească unde ajunge
fumează tușește și
se sufocă cu propriul aer
mai cade se mai ridică
așa e ea firav-biruitoare
se îndepărtează încet de noi
la capăt întâlnești pe
cineva a făcut drumurile înainte de tine
cel puțin
nu te mai simți singur
024.821
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 149
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “cheia sol(itudinii) .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14097634/cheia-solitudiniiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OARăzvan!
0
Nurii poeziei aduc frumusețea în raza privirii poetice.