Poezie

Timpul

1 min lectură·5 septembrie 2016

Mediu

Ca o bubă pe care o spargi din ciudă

și care îți provoacă o oarecare greață,

am spart un pahar cu timp,

și a curs sânge, mult prea mult sânge;

ieri ceasul arăta ora unu,

astăzi, ceasul arată ora altul-și ei îmi zic mie că-s nebună !

Sonia, mai respiră puțin, spunea hidrogenul,

și gura mea era tăioasă de la lamele pe care le-am mestecat,

și stomacul meu se întorcea pe dos

de la sifon.

Se mureau limbile ceasului,

având în buzunarul de la piept

niște papile gustative croite în laborator

special pentru a te și a mă recunoaște,

din pură fantezie.

Pufoșenie de ultimă generație,

dragostea mea pentru grabă

învingea, cumva, natura idioată a timpului;

cică aveam douăzeci și unu de ani,

dar cine dracului știe cu exactitate cât aveam, de fapt,

în condițiile în care timpul a fost primul cadavru

căruia i-am ținut lumânarea?

002.042

Sonia Kalman. “Timpul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sonia-kalman/poezie/14096205/timpul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.