Visând lumina dintr-un schit

Mereu îndrăgostit și înșelat în așteptări, Poetul George Pașa pune sigiliul pe strofa:

“Îi iert pe toți, cer îndurare că prea m-am risipit în van,
că am purtat, fără-ncetare, al vieții aspru bolovan.
Cred c-adevărul soarbe clipa și o transformă-n absolut;
atunci când o trăiesc aievea, simt că, oricât m-ar fi umplut
de îndoială și tristețe, există sens și nu-i târziu
să îmi alin a mea povară, cât dorul de ce-i sfânt e viu.”

Așa se întâmplă. Corabia îndrăgostiților trage mereu la Țărmul Speranței. Numai că, nu de puține ori, acest țărm este o Fata Morgana. Și atunci, Poetul eșuează pe-o insulă despre care știa că există, dar nu credea că o va găsi vreodată. Insula Fericirii este acolo unde cineva-și făcuse schit, din liniște și din tot ce-a iubit.


Miezul dramei este aici:

“Dar scris a fost să rămân veșnic în umbra unei dulci femei,
să îi adulmec pasul tainic, și-apoi, învins, să am temei
de-a regreta, trist, risipirea acelor vise ce mai ieri
au însemnat atâta farmec. Tu, lume, dac-acum îmi ceri
să uit povara-ntunecoasă ce m-a purtat printre iubiri,
îți spun deschis: ești prea gentilă și liberă ca să te miri!”

Prima strofă-i o luptă interioară cu umbrele, cu dezamăgirile, cu răutățile lumii. O rană deschisă într-un motiv de Psalm.


Toate acestea, ca un fulger de-a curmezișul norilor ,
de Sfăntul Ilie, Steaua Polară să fie!

Alexis (Yannelis)

Un poem de maturitate literară, emanând parfum filocalic de închinoviere și
curățire sufletească cu versurile precum un arc voltaic :”Îi iert pe toți, cer îndurare că prea m-am risipit în van,/că am purtat, fără-ncetare, al vieții aspru bolovan.”

cu cea de a treia steluță pentru o bună vizibilitate. Un poem de mare artă, prozodia perfectă și mesajul care nu se diluează datorită acesteia. Nu doar că stăpîniți bine limba, nu doar că transmiteți, dar reușiți să aduceți la perfecțiune eprimarea poetică în română. Jocul cuvintelor e aici dexteritate. Vă felicit pentru asta!