flash

“Liniștea”, chietudinea fac umbră răcoroasă sufletului, care, după ce a cunoscut tumultul, calmul i se pare un narcotic, care o anesteziază de anarhia emoțiilor, afectelor și gândurilor, iar stările fluctuante, oscilante și sincopate, devin rectilinii și letargice, și vibrează continuu și silențios.
“Arhitectura ascensiunii” ține cont de estetica evoluției, încastrând sublimul în verticalitatea pe care urcă, încrezători, oamenii prodigioși și preeminenți.

Da, are și calmul arhitectura lui, depinde pe ce se pliază.Eu am vrut să sugerez că nu ne este suficientă liniștea, care, așa cum observi tu, ”anesteziază emoțiile”.Îți mulțumesc că ești în pagină cu aceste comentarii ce, zic eu, arată pasiune pentru filozofia liricului.