periophthalmusul

căzuse pe niște cuvinte, în spatele unui poem

din genunchi i se iveau stropi de sânge și el gemea,

gemea cu un ecou de burtă de pește

el însuși devenise pește

când l-am atins a tresărit și mi-am zis: în sfârșit, în sfârșit l-am găsit pe Iona

în sfârșit o să-mi spună nu câți oameni, ci câte femei au pășit în poemul lui azvârlindu-și hainele în spuma mării

câte femei au rânjit a răzbunare în fața lui, a răzbunare pentru toate păcatele propriilor Iona

îl durea pielea toată căci pe ea crescuseră ghimpi în coadă și bucăți de picioare

marea îi număra respirațiile, așteptând de la el un semn

când l-am atins din nou a tresărit și n-a mai putut spune nimic

împrumutase muțenia peștilor-casă, iar piatra pe care se urcase gemea sub greutatea umedă a noului său corp

Iona gemea cu un ecou de burtă de pește

el însuși devenise pește

un periophthalmus cu respirația mea sub gene

(dana logigan)