Poezie
nu mă mai leagă nimic de acest loc
2 min lectură·
Mediu
nu mă mai leagă nimic de acest loc
iar dacă mai plescăi uneori
să știi că e un fel de a face pace cu durerea și cu Dumnezeu
în același timp
despre oameni nu pot să vorbesc
pentru că nu i-am cunoscut niciodată suficient
mi-am spus întotdeauna că dacă aș scădea neoamenii din total
atunci i-aș cunoaște
ceea ce rămâne perfect stabilit și delimitat
e modul în care se toarnă smoală pentru a construi un asfalt atât de solid
încât ai putea jura că e un fel bază pentru dragostea la distanță
iar îndrăgostiții de acum sunt făcuți dintr-un semnal wireless
atât de puternic încât dacă îi privești atent mai au câte
un fir minuscul ieșit din ureche din care se scurg
te iubesc-uri care se sting la impactul
cu solul
nu am iubit niciodată
din vene îmi curge un întuneric atât de dens
încât aș avea nevoie de un fierar să îl bată în foc viu
cea mai mare bucurie o găseam în cimitir când mergeam la dezgropat de inimi îngropate prematur
dar am învățat că nimeni nu va fi chinuit mai mult decât îi este scris
decât dacă va scrie mai departe cu propria mână
nu mai știu câți ani au trecut de când s-a oprit timpul în loc
despre iubire nu se vorbește niciodată la trecut
în palme un șarpe îmi retrasează
linia vieții
nu mai cred în nimic
iar dacă mai plescăi uneori
să știi că e un fel de a face pace cu durerea și cu Dumnezeu
în același timp
despre oameni nu pot să vorbesc
pentru că nu i-am cunoscut niciodată suficient
mi-am spus întotdeauna că dacă aș scădea neoamenii din total
atunci i-aș cunoaște
ceea ce rămâne perfect stabilit și delimitat
e modul în care se toarnă smoală pentru a construi un asfalt atât de solid
încât ai putea jura că e un fel bază pentru dragostea la distanță
iar îndrăgostiții de acum sunt făcuți dintr-un semnal wireless
atât de puternic încât dacă îi privești atent mai au câte
un fir minuscul ieșit din ureche din care se scurg
te iubesc-uri care se sting la impactul
cu solul
nu am iubit niciodată
din vene îmi curge un întuneric atât de dens
încât aș avea nevoie de un fierar să îl bată în foc viu
cea mai mare bucurie o găseam în cimitir când mergeam la dezgropat de inimi îngropate prematur
dar am învățat că nimeni nu va fi chinuit mai mult decât îi este scris
decât dacă va scrie mai departe cu propria mână
nu mai știu câți ani au trecut de când s-a oprit timpul în loc
despre iubire nu se vorbește niciodată la trecut
în palme un șarpe îmi retrasează
linia vieții
nu mai cred în nimic
068.733
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 232
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “nu mă mai leagă nimic de acest loc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/poezie/14089435/nu-ma-mai-leaga-nimic-de-acest-locComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GMVă mulțumesc frumos pentru semnele frumoase! Vă mai aștept.
0
DLUneori suferința autoprovocată lasă urme adânci și scrijelește în palmă o altă linie a vieții. Suntem autori ai propriilor iubiri, ai propriilor vieți. Depinde de fiecare cât de mult îi dăm timpului voie să se oprească în loc. Un poem bun, care place mult și de care mi-era dor. Dacă aș putea, aș atârna și eu o steluță, poate-poate va face un pic de lumină la tine, prietene drag. :)
0
GMÎți mulțumesc pentru vizită și semn.
0
GAEu cred că lumea ar fi un loc mai bun dacă poeții care nu au iubit, niciodată, și totuși scriu, ar fi mai ascultați decât cei care au iubit, scriu, dar nu transmit nimic. Pentru că numai o iubire ca a lui Shakespeare putea străbate secolele, iar în lumea noastră, și dacă vrem să iubim, ne ciocnim de aceeași neiubire. Felicitări pentru curajul de a scrie altfel. De fiecare dată când voi observa această tehnică poetică, prin care se ia în considerare și grotescul, și ratarea, și ne-iubirea, și aș îndrăzni să adaug chiar și rușinea, o să simt că nu degeaba scriu și eu într-un anumit fel. Dar fiind o demodată, care trăiește încă în perioada de acum un secol, apreciez cuvintele "wireless", sau "asfalt". Iar "a scrie cu propria mână" sau nu, evidențiază asta prea bine Maupassant în romanul Horla. Alienarea de a simți că propria mână ajunge să nu mai fie a ta, trebuie încurajată în poezie și asumată. Deci o să te mai vizitez sigur și la poezii viitoare. Mai ales dacă mă infestez cumva cu prea mult roz, la un moment dat, pe acest site, sau așa, în general.
0
GMÎți mulțumesc pentru atenția acordată textului meu cât și pentru cuvintele sincere. Te mai aștept!
0
Stea!