sofroni

trăia la subsolul casei de pe strada ,,Luminei”. era în proces cu viața de mulți ani. o dăduse în judecată acuzând-o de uciderea soției și a ficei lui. de atunci tot așteptă să i se facă dreptate.

vorbea cu ele când își lua porția de vise din frecția diana. era alcoolul cel mai ieftin. diana, prietena lui bună, i-a slăbit vederea. cu timpul s-a înfruptat din ficatul lui. când spărgea lemnele vecinilor, pentru câțiva bănuți, trăgea cu sete din chiștoacele adunate de pe stradă și zâmbea.

claudea, claudea, îmi spunea! ia de la taica eugenia asta, să fie de sufletul măriuței mele! apoi trosnea cu sete ciotul de lemn iar lacrimile i se amestecau cu vaietul așchiilor. aseară am fost cu ea pe câmp. îi ședea bine coronița de maci. împărțea caramelele cu fluturii. nu m-a lăsat să o îmbrățișez. soarele a luat-o cu el. de ce, claudea, de ce?”

într-o dimineață l-au găsit mort. diana se revărsase peste trupul slab. ținea strâns în mână o eugenie.

asta-i a mea! m-am trezit spunând. am să i-o dau măriuței. promit!

de atunci o caut, dar ea se ascunde mereu în râsul copiilor. doar eu o văd și eugenia din mine.