cum sunt clișeele-astea!

În „prejudecăți” patologice găsești „idei fixe”, „psihopatii paranoide”, căci ele induc inflexibilitate minții, cu armătura gândurilor ruginită, și o astfel de minte creează un „destin ineluctabil, execrabil, indestructibil” și viciat „precum păcatul”, iar secrețiile gândurilor cu plăgi psihice „provoacă greață și maxim spleen”.
„Cuvintele” profunde sunt „evenimente” inefabile ale gândurilor, și doar ele mai zguduie structura „anostă” a plictiselii, peticind un „timp cârpit” cu dezamăgiri.

Asa este! Cliserizarea (ca este vorba despre cliseu in exprimare sau in viata cea de toate zilele, in relatia dintre un el si o ea, dintre oameni in general)echivaleaza, cel putin intr-o anumita masura, cu robotizarea si, implicit, alienarea umanului, acaparat peste limita de prejudecati, idei fixe, ostatic al unui conservatorism patologic, rau inteles, care nu lasa nicio fereastra libera si pentru... "altceva". Este, intr-un fel, ceva inerent conditiei umane (se vorbeste, de pilda, despre metafore tocite si, implicit, desemantizate care nu mai spun nimic, doar provoaca o plictiseala sora cu spleen-ul, nici vorba sa "te arunce" in cunoastere, sa reveleze!)... omul se "sprijina", uneori din comoditate pe "discursuri repetate", se anonimizeaza si adesea se complace in aceasta stare... Solutia??!!! Sa devenim "detectorii" propriilor clisee, sa le punem in balanta cu echivalente mult mai originale..., adica sa fim vii!! Fara a incalca pricipiile elementare ale eticii!!

MULTUMIRI!!