închisoarea poeților

„Există o închisoare a poeților din care nimeni niciodată n-a scăpat”, ea se află în spațiile libertății delimitate de poezii, bântuite de „umbrele” prelinse din „oglinda spartă” a realității, ce-și apropie depărtările pentru a se extinde dincolo de senzitivități.
„Există și prietenie”, dar prea adeseori parcă așteaptă greșelile celuilalt pentru a se închide în sine cu „lacătul” resentimentelor.

multumesc

nume predestinat de-a fi poet al distanțelor,
de spațiu, de timp,
de vrere, nevrere,
de gând, de cuvânt,
de ne... și de plăcere,
de zâmbet
în cuie bătut de durere...,
poemul acesta-l citesc
dezbrăcat de cuvânt cusut
cu ac de prisos,
doar atât:

există o închisoare-a poeților
unde pasărea-i văduvită de zbor,
îngerul de-nchinare
și omul fericit e fără de zâmbet...

există o închisoare-a poeților
unde stelele devin căzătoare
și anotimpul nu mai e anotimp pe pământ
și albii de ape-s secate...

există o închisoare-a poeților, da,
unde cele ce sunt nu sunt în cuvânt,
ca lacrima mamei prinsă-n năframă,
apă sărată în colț de gură de nebăut...

există, da, o închisoare-a poeților,
zi din noapte fără de somn,
umbră călcată-n picioare
când soarele te bate-n spinare,
cheia pierdută,
gură cusută
în așteptare
de depănare
pe mosorul de tăcere și dor...

da, e o închisoare...

cu iertăciune de crezi că peste cal am sărit. Ioan.

multumesc