Poezie
iar Dumnezeu ar contoriza cititorii acestui epitaf
1 min lectură·
Mediu
mă trag de acolo de unde
n-am auzit să se fure vreodată slănina de la grindă
nici om cu om să nu întrebe bună ziua e ori
al cui ești de nu te-a văzut ce te pricepi să faci
mândria și umilința ca două obloane deschise
spre primăvară pomii se arătau mai plini de ei
păsările brațelor ocrotitoare
acolo femeile împrumutau un ciur de mălai și-o poală de lemne
întâmpinau viața și moartea fără doctori
basma curată în fața lor nu stătea necuratul
iubirea se purta la sân sub cămăși țesute numai pentru ăl drag
în copii își puneau nădejdea și-i dădeau la școli
era nevoie de mai mult ca să răzbească
(și uite câți dintre noi trec repede aproape nu văd
câmpul veșted sentimentul de aparținător al acelui loc
obloanele au fost schimbate de mult)
praful făcea parte din viață părtaș la muncă dar și la joc
dacă ar fi să păstrez ceva din mine ar fi el
într-o cutie pe care ar putea sta scris
aici trăiește sufletul roabei lui Dumnezeu
(7 feb. 2015)
053.598
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 176
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “iar Dumnezeu ar contoriza cititorii acestui epitaf.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14065056/iar-dumnezeu-ar-contoriza-cititorii-acestui-epitafComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OAPetru, cred că simțire din simțire se face rai!
nu pot să nu mă întorc acolo. fiindcă de acolo vin. atâta știu.
încotro merg?! știu doar că va veni o zi...
ce mai rămâne din noi?! asta s-ar putea spune. cumva, cândva. din urma noastră...
cu senin și bucurie,
nu pot să nu mă întorc acolo. fiindcă de acolo vin. atâta știu.
încotro merg?! știu doar că va veni o zi...
ce mai rămâne din noi?! asta s-ar putea spune. cumva, cândva. din urma noastră...
cu senin și bucurie,
0
SGDistincție acordată
iubirea se purta la san, da
toate erau altfel acolo de unde venim
finalul e cam ... prea mult, ca sa nu-i spun umflatel :)
mi-a placut directia pe care vrei sa ne-o arati pentru unde ne ducem
foarte
atinge poezia asta, cu tehnica si curgerea ei simpla
sunt mandra de tine, tyly :*
toate erau altfel acolo de unde venim
finalul e cam ... prea mult, ca sa nu-i spun umflatel :)
mi-a placut directia pe care vrei sa ne-o arati pentru unde ne ducem
foarte
atinge poezia asta, cu tehnica si curgerea ei simpla
sunt mandra de tine, tyly :*
0
VMDistincție acordată
Apreciez acest poem pentru ca am venit din acest univers al simplitatii si recunosc realitatile rememorate ,acolo "praful făcea parte din viață părtaș la muncă dar și la joc", nu (se) exista ca "om cu om să nu întrebe bună ziua".Va felicit pentru ca ati ales sa scrieti acest poem acum cand pervertirea sufletului romanesc a devenit obiectivul maxim al diferitilor.
0
OAsunt mândră că de acolo vin. e un sentiment care nu va îmbătrâni vreodată, în ciuda trecerii.
ce bucurie să vă am alături, Silvia, domnule Vasile Mihalache, vă mulțumesc pentru prezența sufletească!
ce bucurie să vă am alături, Silvia, domnule Vasile Mihalache, vă mulțumesc pentru prezența sufletească!
0
rar aici găsesc așa ceva.
aici departe de voi.
dar și acolo erau păsări rare pe cerul poluat de lăcomie și supraviețuire (cu sens de subviețuire).
până la urmă este mirosul acela din garsoniera amărâtă, unde am învățat să iubesc matematica - mirosul de iubire, pasiune și vis (dorința de a dărui).
scuze că am deviat, dar asta am sițit în poezia ta - dăruire.
aici, virtual - noi amestecăm culorile, pictori, copii, împărtășind trăiri, vrând-nevrând. (sau poate nu.)
din păcate praful este doar pământ și pietre măcinându-se unul pe altul. și de aceea nu îți aparține.
dar jocul și munca - drumul - îți aparțin. sufletul roabei/robului lui Dumnezeu. Frumos, curat, o zi de duminică și binecuvântata limbă română.
cu zâmbet,
(pt)