Poezie
sub zăcământ de lună
sonet
1 min lectură·
Mediu
sub zăcământ de lună plumbul scade
căci umbra de argint e-n tot ținutul
precum lui Crist reliefează cnutul
cu ochii scoși din minți pe sub arcade
și lumânarea lunii mi-i avutul
cu lacrimi fără nor pe umbre cade
mai pe furiș, în miez chiar, în cascade
aceasta este pofta mea și vrutul
și în cafea te-ndoliez, iubito,
în taina necurmatei dimineți
statuia frunzei moarte ai lovit-o
nu te gândești spre-a tale bătrâneți
și rece inima mi-ai plumbuit-o
dar n-am ca tine, mâță, nouă vieți
002144
0