Poezie
porunca a VI-a
2 min lectură·
Mediu
croșetezi frunze, una pe față, una pe dos,
tragi cu sete dintr-o țigară și, uite, deșiri plopul din față,
îl iriți, îl muști,
numeri repede, din ce în ce mai repede, un ochi viu, unul mort,
unul respiră, unul tușește,
până ce, în sfârșit, octombrie începe să se dilate,
e un bețiv întârziat, rătăcit în tranșeele din interiorul tău,
e frig, e multă singurătate, e teamă,
ai războiul cu pereții pe care nu-i mai suporți,
n-u-i-m-a-i-s-u-p-o-r-ț-i,
ceva mai târziu, muncitorii de la canalizare
vor instala țevile prin care
se va duce dracului toată melancolia
din fiecare,
imediat cum tragi apa
auzi cum trosnesc oasele fiecărei frunze, sub tălpi,
ușor debusolat, te întrebi dacă mai e ceva de vindecat, dacă există un medic ortoped
al acelora care au sentimente fracturate, care gândesc că timpul e un reparator universal,
că are el bandaje pentru suflet,
de la înălțimea copacului în care pendulezi atât de nehotărât
vezi cum peste oraș picură precum ochii unei icoane care nu mai crede în minuni
te imiți, îl vezi pe celălalt
cum gesticulează teatral
la oglindă, asta e lama care te va scăpa de obsesia
că moartea ține de neprevăzut,
15:39, ziua 17, undeva în era de după cristos,
nu-l crezi în stare, îi vezi lașitatea din pungile de sub ochi,
în tremuratul atât de fin al degetelor,
în forma buzelor care imită un sărut de adio, de care evident că nu-i pasă cuiva,
nici măcar ție,
în felul în care pare atât de hotărât să te înlocuiască,
să rămână absolut singur,
el, numai el, fără nici un pic de tine,
dualitatea asta te îngrozește,
de sub tocul ușii, până jos, în parcare, sub autoturisme,
fiat punto, ww passat, un bmw seria 5, cu geamuri fumurii,
ca ochelarii care ascund tot întunericul din fiecare,
ies litere ca niște role cinematografice,
le vezi proiectate pe asfaltul umed,
euridice va muri oricum
cauți în interiorul tău,
moartea e oricând un refugiu,
un loc unde tu ești cel care descoperă că a supraviețui e adevăratul miracol,
sapi în calcar și, iată, direct cu sânge
desenezi în partea întunecată a zidului, pe dedesubt,
o vânătoare la care tu ești cel hăituit
064.074
0
apoi incepi sa desiri din ea, de parca ar fi plop, labartand poemul, ca pe un octombrie betiv, fara a uita sa numeri repede. ochii.
"te imiți, îl vezi pe celălalt cum gesticulează teatral la oglindă", cu degetele tremurand "fin" pe "lama care te va scăpa de obsesia că moartea ține de neprevăzut",in "ziua 17, undeva în era de după cristos." se sinucide, ma intreb, "euridice va muri oricum".
n-u-m-a-i-s-u-p-o-r-ț-i peretii si "lașitatea din pungile de sub ochi" si...
si iar iti scapa ceva cumplit de frumos "trosnesc oasele fiecărei frunze, sub tălpi", apoi "muncitorii de la canalizare" care "vor instala țevile prin care se va duce dracului toată melancolia din fiecare,imediat cum tragi apa".
nu stiu cum, nu stiu de ce, "cauți în interiorul tău" pana cand gasesti porunca a 6-a, pierduta "în parcare, sub autoturisme,fiat punto, ww passat, un bmw seria 5, cu geamuri fumurii".