Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

fără a ști când s-a întâmplat

...

1 min lectură·
Mediu
nu știm ce este viața deși în dar primim ziua noastră
o trăim cu fiecare clipă îmbrăcată dimineața
ca spre seară s-o murim în somn
obosiți de-a ne juca aruncăm masca
în spectacolul lumii suntem un gol locuit de alt gol închipuit
după chipul și asemănarea noastră și a tuturor
niciodată mulțumiți rareori fericiți încercăm
hrănim deșertăciuni cu cinci pâini și doi pești
precum Iisus sperăm să îndestulăm foamea cu iertări și rugăciuni
niciodată pregătiți
două mâini trei degete împreunate ar fi de ajuns
prea ocupate pentru a sluji nu știu cui
ne trezim călare pe un munte de încercări
din care se înalță triumfător nimicul
fără hățuri
pășim pe aer
pe apă
pe suflet
uneori îndârjiți alteori cumpătați
uităm jocul rolul
exersăm mersul piticului
cu răbdarea dunelor de nisip
de-a suporta soarele și pasul cămilelor apăsat
pentru ca în final să ne luăm zborul spre alt miraj
lăsându-ne aripile înfipte într-o cruce
23 febr.2014
023.422
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
155
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

mihaela aionesei. “fără a ști când s-a întâmplat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-aionesei/poezie/14044987/fara-a-sti-cand-s-a-intamplat

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
mi-au plăcut trei versuri:
"exersăm mersul piticului
cu răbdarea dunelor de nisip
de-a suporta soarele și pasul cămilelor apăsat" pentru că ele exprimă îndârjirea cu care facem față...
și cred că substituie orice alte definiții, explicații, experimente etc. în/cu/din/pentru și ale vieții.
0
@mihaela-aioneseiMAmihaela aionesei
uite cum vii tu să-mi confirmi că nu trebuie să fiu rezervată.tocmai la acea imagine am avut rețineri, mi-a fost teamă să nu fie prea mult, deși exprima așa cum bine ai intuit „îndîrjirea” cu care unii suntem nevoiți să trecem prin viață.
cu timpul voi învăța să scap și de explicații,conjuncții,prepoziții:)

mulțumesc Ottilia. te mai aștept.
îmi prinde bine din când în când o atenționare.
0