aventura mea cu siamezii

de ce ai venit? am întrebat
vântul ne-a suflat paharele de plastic în care
am băut cafeaua
eram la o masă în centrul vechi al orașului
undeva la mare adâncime
acolo pe unde trec insecte peste bănuți de aur
și poți găsi într-o fântână secată o pălărie atât de neagră încât
ar putea să o poarte doar umbra ta
și totuși

tăcerea năștea buze crăpate de sete și dor
în larg un vapor scârțâia sub valuri
de ce ai venit? am țipat reflectat de vitrine
începuse furtuna toate erau dărâmate sau sparte
mesele umbrelele chelnerii stâlpii de iluminat
amintirile
se întuneca
o talpă imensă urma să ne strivească
fii atent! ar fi strigat oamenii arătând cerul dar era pustiu pe străzi
l-am apucat de guler m-a lăsat să îl apuc de guler
l-am privit în ochi cu ochii ei dar nici asta nu l-a clintit

în cealaltă cameră mama era dărâmată bucată cu bucată
de o bilă imensă
copil fiind piteam grenade printre acadele
dar acum nu le mai găseam în miile de buzunare transformate în pungi pline cu sânge
altele erau iremediabil pierdute sau uitate prin camere de hotel
deseori mă încurcam în fitile de diferite culori dar acum nu le găseam

am transpirat de nervi poate și de bronșită
l-am scuturat de gât
uneori semăna cu mine
de ce ai venit? m-a întrebat cu glasul meu
speriat i-am dat drumul la guler
l-am privit năuc cum cade din avion
cum se învârte în aer spre pământ cum trece prin nori
încercând ironic să facă îngeri în zăpadă

bila dărâma zidul de la poli
aș fi vrut să mai am alte o mie de brațe
să le stivuiesc peste urechi pe toate toate toate
să nu o mai aud cum lua vocea cărămizilor strivite

să nu mai aud piloții siamezi din carlingă
cum cădeau de acord la situația asta pentru prima oară în o mie de ani de când îi știu

m-am ghemuit lângă huruitul avionului
bila trecea prin mama formată acum din valuri
inima mi s-a lipit de bilă și m-am bucurat
era tot ce am putut face am adormit rezemat de dulapul care îi păzea sufletul
m-am visat copil alergam pe maidane pe sub o bilă care ardea ca un soare
nu vedeam dărâmăturile muștele și caninii din văzduh
din care picura sânge peste pietriș
dar eu cel care acum visam vedeam tot
nu am spus nimic copilului care se oprise în fața mea gâfâind
și începuse să mă ia de guler
să mă întrebe