Poezie

Enigme

1 min lectură·29 noiembrie 2013

Mediu

Stupid, timid și fără teamă, copilul meu e plin de flamă

E tot lovit și tot turtit, i s-a strâmbat gura de vorbit

Acum el râde dar și vrea, să-mi schimbe viața când e grea

Să fie cu mine acum, să poarte gând bun și parfum

Pe sufletul al cărui gând, mai ieri eu l-am găsit plângând.

Acum e chiar mai vesel doar, l-am tot privit pe subsuoar

Pentru a fi cu mine-n gând, să-ngemăneze apă și pământ

Din cele două să apară iar, un bob de creier și un nimb hilar

Pe frontispiciul cel tot pierdut de lume, purtând sau nu un bun renume…

Copii pierduți de timpul vieții, străini ce-alene strâng din anii sorții

Doar clipele cu karma luminată, nirvana e o stare mult prea-naltă

Să poată a fi zămislită-n noi, un ying și-un yang crepuscular apoi

Să se ridice-a timpului suflare, pe culmea răzvrătirii milenare

Iar la final de enigmatic gând, din noi să nu mai fie doar pământ

Pe care în mișcarea centroidală, un drum deschis să tot apară

Spre cel zenit din inima fierbinte, pe care noi adesea îl avem în minte.

003.977

Stelian STANCU. “Enigme.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14039259/enigme

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.