Din toamnă oamenii fac arbori câmpuri și tăceri*

Insight


Hai să ne întâlnim într-un loc necunoscut
nici măcar pe hartă
să fie toamnă și un pământ primitor
vom înnopta în el să ne cunoaștem
mai bine
umbra mea să fie o ciută
mă voi uni cu ea și
va ieși singurătatea
la suprafață
un proces de ardere continuu
vom avea pielea udă
de la bun început
am știut tristețea
poate îmblînzi pădurea
în zile de ritual


nu pot trăi cu pomul ăsta care
mă imită
și luna bîntuie în pupile arămii
ca o moartă
nedeclarată
nedescoperită


Dragul meu
te-aș fi iubit și nu ai fi știut




Lavinia Micula, fotograf – Sarah Galvan












Am visat
un fluviu de flăcări.
Toată noaptea
m-am luptat să îmi feresc
fericirea de înec


Jar împrăștiat de vânt...
Eu nu mai pot fi
așa cum am fost
în timpul acelui foc nebun
de toamnă




Luminița Suse, fotograf – Gaetan Bourque













Marea pădure a vieții

prizonieră gândurilor reci
marea pădure a vieții se pierde în infinit
cu fruntea plecată
trăiesc înstrăinarea de sine
ce-nseamnă viața
lipsa mea de hotărâre cercul rupt al iubirii
zilele și nopțile repezi-trecătoare
regretele târzii profunde săgeți
clipele rare când soarele-mi cere chipul
învelindu-l în auru-i cald
vara moartă-n cristalele corpului
granitul dintre umerii singuratici
vraja anotimpurilor
când prin perdeaua de fum a tristeții
se deschid largi porți roz ferestre
promisiuni îmbrăcate-n catifelele aerului
în care vrăjită deodată
pot înnebuni de iubire fără nici-un țel anume
marea pădure a vieții se pierde în infinit
azi sunt o livadă spre muguri
îmi dau viață să fiu numai dragoste



Respirația muntelui

visez că n-o să mor că nici nu există moarte
mă bâlbâi în multe
oxigenul muntelui mă îmbată
când să dormitez clipa trece ca prin minune
printr-o furtună
la nivelul primăverii mă apropii de țărână
mă lipesc de colțurile timide ale covorului ierbii
de flori
vara mă amestecă cu soarele mă pulverizează
mă-nvolbur
tac pârguită-n razele focului
prearugătoare
toamna sunt călătoarea câmpiilor arămii
iarna sunt pulberile de zăpezi argintii
primăvara șoptesc cuvinte hazlii de miel
de pomișor cu scoarța crestată
abia asprită de dor
câte tresăriri ale inimii peste goluri
peste secundele fără țintă
nimic nu amorțește-n tic-tacul anotimpurilor
sunt și eu primăvară și vară, toamnă și iarnă
rătăcitoare prin univers




Angela Nache Mamier, fotograf – Ania Phelpsten













muntele orb omul vorbește

este ziua cînd nou născuții miros a ferigă
apele se retrag și norii întind plase
în culoarea zăpezii vulturii caută drumul
spre lanțul de munți scoși din ape
îngerii cu dorințe omenești se închină

la tron
un sol cu elefantul bolnav
repetă după el cât de bun stăpânul
zâmbește dintr-un tablou fără semnătura destinului
îmi este frică și adorm
pădurea se mișcă precum o umbră chemată cu forța
munți ajung la fereastra
o rană prospătă lumina sparge bolul de
stele într-o constelație tânără
alege lumea

luna pe boltă umple de roșu
stelele
orice minciună ar visa noul născut
feriga cosită cu vântul în față acoperă
ochii iubirii puncte luminoase de ploi
trântesc aerul cu balamale neunse
o poartă așteaptă credința să mute munții
cerului
omul orb poruncește




Dan Petruț Camui, fotograf – Kevin Mc Neal













Luna roșie
pe cerul întunecat
însingurată
într-o lume tot mai rece
un călător neobosit


Pe cerul senin
o pată sângerie
acoperă tot
este un alt asfințit
al inimii rânite




Magdalena Dale, fotograf – Matteo Cargasacchi













Tăcere de toamnă

cerul înspicat de culorile amurgului
își așterne liniștea-n apus -

toamna-și cheamă tăcerea prin ceață și uitare
trecând în valuri peste crengile brazilor
precum râul printre arămii frunze
și-i totul pustiu...
departe, unde ecoul nu-și aude ecoul,
crestele-nzăpezite își așteaptă tributul -
în sângeriul apus
toamna se stinge...




Alice Boboc, fotograf – Ania Phelpsten













Codru ruginiu -
din luminiș un foșnet
urcă înspre cer;
grăbiți urmăm poteca
presărată cu frunze


Toamnă târzie -
doar cuibul unei păsări
în mica ceață;
de aroma brazilor
mă pierd din nou în mine




Joana Geier, fotograf – Norbert Oberberg













priveliște

din toamnă oamenii fac arbori câmpuri și tăceri
betelii de ceață de trei ori trecute peste
cămașa pepită de semințe
cu mâneci largi vântul hălăduiește
păreri despre lume câte două
pe drumul desculț
spre același unghi secerat de vedere
paielețiganului


sonoritate

din albastru spre galben coboară toamna
lampadare foioase
pe vârfuri apele
cu gură de brotac răspund
saboții masivi toacă
tăcerea
în frunză bate bănuți de soare
pentru încă o veșnicie




Ottilia Ardeleanu, fotograf – Hans Vaupel














două triunghiuri


în oglinda firii plutesc
barca așteaptă golită de gânduri

două triunghiuri
cheamă refluxul inimii îngreunată de așteptări

ascult cântecul lebedei albe
apropierea ei liman îmi aduce

printre reflexele toamnei
prind zborul plecării păsărilor

spre cruce timpul se răstoarnă leneș
harnice glasuri readuc în cuvinte dorul de a fi
limpede apă în care visul se împlinește
rotunjind ființei clipa de bucurie



roman nescris


roman nescris
se deschide în filele toamnei

cărarea prinde gândul
sub pasul frunzelor
rătăcite printre trunchiuri de copaci

golașe coroane se umplu de cer
răsărit sau apus răstoarnă
cuvintele unui vers
în unic gând

gardul timpului mângâie
fațada stângă a bisericii

singurătatea umbrelor
mângâie nuanțele ruginirii

pe cer o inimă de gânduri
lasă falduri mărunte de senin
să împlinească privirile călătorului
cu rugile îngerilor
în vârful triunghiului în care
un clopot
cheamă sufletele la împăcare

toamnă într-un triunghi al curățeniei




Anne Marie Bejliu, fotograf – Jean M. Priaux













toamna o santinelă
ce-ți păzește conștincioasă anii

o primești în casă alături de toate
spaimele tale
te străduiești să iubești
fără să iubești
te gândesti că oricât ar fi de frumos un vis
nu te poate hrăni în fiecare zi

atunci iei lucrurile așa cum sunt
nu le mai urăști
urăști doar zarva pe care o fac cuvintele
atunci când nu te mai țin drept
când te încovoaie
când toate toamnele tale stau aliniate
ca niște santinele

când clipa devine transparentă ca un melc
iar timpul trece subtil
din ceasul vechi
în retină



Păsări pelegrine -
sub streașină
tristețea cuibului gol




Nuța Crăciun, fotograf – Ildiko Neer














Ultimele raze -
crengile uscate
pocnesc când și când


Ceața schimbă
culoarea frunzelor -
lupii aproape




Livia Ciupav, fotograf – Ildiko Neer













Toamna

În inima pădurii
foșnetul frunzei
scrie povești
de adormit greierii


Octombrie

Printre cețuri de borangic
pădurea e candela
pe care toamna o aprinde
la liturghia frunzelor




Adriana Marilena Simionescu, fotograf – Evgheni Dinev













Am privit!

am privit
măreția muntelui și a cerului
am privit curcubeul așternut peste păduri
și mi-am zis
peste câteva ore nu se vor mai vedea toate acestea
dar vor fi acolo pregătite pentru ziua de mâine
și mi-am zis
peste câțiva ani nu le voi mai vedea pe toate acestea
dar ele vor dăinui peste milenii
și mi-am zis
fericit acela care le-a văzut
măcar pentru
o clipă


...Montană

Printre roci de munte, dure,
Mai rapid, mai cu măsură,
Se îndreaptă spre pădure
Râu adânc... de cianură




Ioan Petru Gârda, fotograf – Kevin Mc Neal













Frunze peste tot -
adun culorile toamnei
într-o amintire


Aceleași frunze
înfruntând anotimpul -
o altă toamnă




Mara Cîrciu, fotograf – Lars Van de Goor













În firul toamnei

cum te gândeai că vei ajunge
în dreptul meu cu verdele tău pal?
cum mă priveai când ochiu-ți căuta
în brațele mele căldură nespusă?
să fim serioși într-o toamnă măruntă
și poate că pletele tale cărunte
vor atinge malul apei
să te lauzi cu pomul acesta iubite
e ultimul din care mai cad încă vise
și barca ne roade din urme mărunte
nu râde spre mal
frunzele sunt mute
exagerând și cerul șoptește haotic
cărând după el tot verdele crud
să te lauzi iubite
să te lauzi îți spun
doar coastele Evei nu merg înainte
ca bruma aceasta ascunsă-n cuvinte
așteaptă un doi între ape cuminți
așa cum gândeam exagerând între munți




Dorina Șișu, fotograf – Hose Pereis













Veverița și pregătirile pentru iarnă

Iubiți copii, voi știți că tare
Îmi plac alunele, că-s bune,
Dar m-am gândit la o schimbare
Și, pentru iarnă, îmi voi pune
Provizii bune de dietă:
Un măr, un morcov, zarzavat,
Căci țin nespus la siluetă
Și, de un timp, m-am îngrășat.
Le-am adunat, cu multă trudă,
Aicea, lângă doi dovleci,
Dar, vai, atâta mi-e de ciudă
Că n-am și eu, ca voi, un beci
În care să le pun pe toate,
Căci scorbura e sus de tot
Și, cu atâta greutate,
Să urc în pom eu nu prea pot.
Dar mă voi odihni oleacă,
Iau, cinci minute, o gustare
Și veți vedea că o să-mi treacă,
Prin gând, ideea salvatoare.
*
O rezolvare am găsit,
Vă spun, îndată, ce-o să fac...
Știți, dragi copii, ce m-am gândit?
Îmi fac o scorbură-n dovleac!




Vali Slavu, fotograf – Nancy Rose













Stavilă gardul
înstrăinării noastre
pe drum desfundat –
chemări interioare
ne-adună laolaltă


Dincolo de azi
culori nebănuite
dospesc tăcerea –
stăruitor bătrânul
de veghe la răspântii




Ion Rășinaru, fotograf – Lisa Stark













Trăiesc în cratere săpate de ploi
și pâlcuri țepoase de iarbă,
un soare singuratic
adulmecă pământul
cu ultimele puteri;
peste văi arămii
sufletul meu tace,
demult
într-o toamnă
te-am iubit
atât de mult
încât să-ți port numele
prin toate frunzele;
în altă toamnă te-am îngropat –
era târziu
frunzele își pierdeau culoarea
așa cum dragostea se diluează
odată cu timpul
într-o acuarelă anonimă;
câte toamne vor mai trece
prin mine
până ne vom întâlni
la umbra stejarului însângerat
să vorbim despre noi




Mihaela Roxana Boboc, fotograf – Kendra Karr













Miriște goală –
la marginea pădurii
numai amintiri


Reflexii târzii –
pe mal la banca noastră
singură ceața




Grigore Chitul, fotograf – Anne Strickland













cum să îți iei adio de la o femeie născută în septembrie

o adormi pe-un pat
de frunze pe apă
care știu unde e acasă
în umbra unei zile

dacă tălpile tale caută un răspuns
ascultă orizontul
cum se liniștește
când pianistul fără umeri
învață ploile să respire

ea va ști când să nu mai iubească

fortărețele




Oana Hemen, fotograf – Robert Birkby













frica

umbra mea este
mai smerită decât mine
iar alteori se
alungește împungând orizontul
dar nu
îndrăznește să ridice fruntea la cer
infinte straturi
de umbre suprapuse compun biata mea alcătuire
în căușul
palmelor lor întunecate stă un sâmbure de lumină
ar da
să-ncolțească dar frica îi absoarbe seva și nicio lacrimă
nu mai ajunge înăuntru,
toate vor să emigreze în oglinzi fățarnice
straturi de frici
cresc până ce osifică umbrele și lacrima
și vine intenția
de rugăciune, apoi speranța... puterea, licărul crește



dincolo începe chiar aici


cresc pete,
șuvițe de sticlă le leagă mănunchi
împrejur e o
singură sală, aici unde vezi, nu vezi, e afară
dimensiunile se
ocolesc unele pe altele, cu temută sfială
cerul dă să umple
paharul cu gura-n jos, insistă, dar
lumina închisă în
șipuri minuscule se zvârcolește
apoi cântă
fiecare sunet
stoarce culori, pete crescând,
lumea nu mai
există demult, era doar o proiecție falsă
sticla curgând în
fostele albii este coagularea deziubirii
afară aici, vezi,
nu vezi, este opusul proiecției,

nu îndeajuns de
paralelă




Valeriu Barbu, fotograf – Masotti Primo













Două lumi

Știu că dincolo de geam
sunt trecători fericiți
își poartă fericirea ca pe un nimb
de parcă rostul acestei lumi
ar fi să defileze
în haine de sărbătoare
dincolo e ploaia
în care te-ai oprit
să privești în urmă
să nu simți șovăiala pașilor
cuvintele te trăgeau înapoi
dar pașii alergau
departe de acest tablou
în care stăteam lângă florile roșii
cu respirația oprită
să nu-mi scape niciun freamăt de aripă
nicio petală căzută




Tincuța Bernevic, fotograf – Yumi













Simetrii

apele limpezi
oglindesc-aidoma sufletului
înaltul zbor
spre lumina înțelegătoare
dacă te prinzi
în hora odihnitoare
cântec de har
vei auzi
în iubirea nemărginită a lui Dumnezeu
te vei scălda

te vei scălda
în iubirea nemărginită a lui Dumnezeu
când vei auzi
cântec de har-
urcând spre odihna eternă
iubitor de liniște
te vei numi
învălmășeala lumii leapăd-o
mărețiile muntelui
oglindesc- aidoma sufletului
apele limpezi



Dor nemărginit

înainte de plecare
strigătul rațelor sălbatice
înțeasă tainele muntelui:
un dor nemărginit de zbor
dezrobește frunzele
în această dimineață răcoroasă
reflexele roșiatice al lacului
sunt adumbrite
numai de gânduri




Anișoara Iordache, fotograf – Jeff R.Clow













Prin ceața deasă
la orice adiere
se desprind frunze -
mă lupt cu gândurile
sumbre ce-mi dau târcoale


O nouă zi -
ceața abia ascunde
frunzele arămii




Nicolae Tomescu, fotograf – Levan Fion













Ploaie de toamnă –
frunzele arțarilor
răpuse de vânt


Toamnă în munți -
frunzele se înroșesc
dincolo de pod




Simina Silvia Șcladan, fotograf - Yumi













Pentru prietenii toamnei și ai muzicii...
pentru Sanda Nițescu - pictorița toamnelor și muzicii

pe câmpia de azi am cules un buchet
vorbe
vorbe căzute
muguri fără semințe
un buchet cuminte pe tivul ferestrei

a căzut un sărut fără petale
azi
pe lângă buchetul cel mic

buchetul cel mare
doar azi doar azi se zbate spre marea muzică
peste degete peste ploaie peste balustrada blocului

din spatele timpului se aud hohotele morților
Muzica
celor care s-au sinucis pentru un poem

electrocutați de iubire

trece printre blocuri

ea
muzica

oamenii dorm

ei nu scriu
ascultă muzică
muncesc și dorm

cei care se sinucid ascultă în spatele blocurilor
singur
uneori se întâlnesc
și citesc
analfabet
din buchetul mare al muzicii

în golful poeziei de dragoste
cad petale
printre degetele uscate ale disperării....

ascultă
Havanna e tot acolo....poeme turistice printre mormintele
celor
neîntorși din Paris




Anni Lorei Mainka, fotograf Victoria Ann














Fîlfîit prelung –
în aerul rece simt
miros de rășină


Ici colo soare –
tot mai prelungă umbra
lui octombrie




Cristina Rusu, fotograf - Gaetan Bourque




*Titlul: vers din poemul Ottiliei Ardeleanu
Imagini: cu acordul fotografilor