Poezie
De...plictiseală
1 min lectură·
Mediu
Sunt plictisită ca un strugur copt
ce stă nepăsător cu bobu-n frunză
ca un minut ce-așteaptă ora opt
ca dintele ce mușcă-ncet din buză
Sunt plictisită ca un fel de dor
căzut pe gânduri dacă-ar fi să-i vină
să plece-n croaziere-n Labrador
sau face plajă-n propria grădină
Sunt plictisită ca un ceas cu cuc
ca un volum ce zace ca să zacă
ca un venit când n-am un’să mă duc
ca ruda cea bogată de… săracă
Sunt plictisită ca o fată mare
aproape vis aproape consumată
ca un bagaj uitat în Baia Mare
când baia mică este ocupată
Sunt plictisită ca un mărăcine
cu acu-n sus răpus de toropeală
iar dacă-ți scriu și mă gândesc la tine
e doar cât să nu mor de plictiseală
025
0
Privind apatic un juvete
Sau, mai precis, precum o nucă
Ce stă stingheră în perete.
Ești plictisită ca o halbă
În care s-a-necat o muscă,
Sau cum așteaptă-o rufă albă
Ce stă la soare și se uscă.
Ești plictisită cu P mare,
Cum e o capră printre oi,
Dar am și eu o întrebare:
De ce ne plictisești pe noi?
Versuri de cântec, așa le văd eu. Cântate de Mircea Baniciu, de exemplu. Mi-au plăcut.