Sonetul III

În plină caniculă, în Sahara mă aflu

și mi-amintesc de vremurile ploioase de altădată,

de toamnele răcoroase și sumbre,

de primăverile noroioase, chiar și la oraș, și întunecate și zvăpăiate.

Acum ea a trecut prin fața vilei din City, aici m-am mutat,

printre salcâmi, și-i cald și e secetă.

Seara, pe asfalt, pe trotuar, când se lasă răcoare, i-am arătat, noi am văzut locul și noul timp.

Asfaltul era umed ca după o ploaie și se și întunecase puțin.

Mi-amintesc de primăverile muncite și glodoase de la Capătul liniei 1,

încă un pic și venea, sângele înmugurea în venele noastre.

Acum sunt așteptat afară, în caniculă, sau la moară, să mă răcoresc

în vântul turbinei. Să legăn copilul târziu, să-l plimb.

Despletite erau sălciile din parcul tânăr, elegante și misterioase,

și, nu imediat, urma să vină, niciodată.