așa a fost să fie

"după primul moment de ezitare
ai spus
fii bine venit tu
și ultima dungă din zare
să-ți fie-n zalele pieptarului
să nu te rănească săgețile otrăvite
nici săbiile ascuțite".

Pentru voiaj (sau voyage") trebuia o mare calmă. Dar, cum furtunile fac parte din legea mării, zic și eu că "așa a fost să fieȚ. Aici găsesc furtunile:
"sângele-și începe furtuna de vară
și cerul se umple de fulgere
ca-n noaptea-n care am prins somnul
care mânca gâștele satelor din jur"

Ca și în "Voiajul", găsesc aceleași intersecții (sau, mai degrabă convergențe) între drumul pe apele mării și acla pe mările interioare.
"mă îngrijorează când taci
în lunile-n care iarna dă-n viscolit
și sfârâitul vreascurilor în sobă
și scânteia butucilor
cantă a povestit
și-un fel de neliniște
cu valurile mării acoperind digul
mă cheamă".

ca de ape.
așa de drag îmi e să citesc în siaj...

"chiar dacă toate acestea lipsesc
și-ar lipsi și fântâna
în inima mea
le găsesc pe toate" - în inimă se duc toate, din inimă izvorăsc toate.

m-a bucurat mult această lectură.

"unu și cu unu
fac lucruri noi"

"nu noi suntem cei care conduc lucrurile
ci ele
de duminică dimineața
până a doua zi
după joi"

adormirea noastră e continuă
prea multă vreme
tresărim la un moment dat
și începem a "vedea",
"auzi",
"simți"


citindu-te
mi-au revenit în minte
versurile din Glossa eminesciană

"Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine."

aparte pentru sufletul cititorului,
al meu,
răsună...

"sub măslinul sălbatec
au încolțit semințele
din florile dorului"

citesti un asemenea poem si o liniste isi intoarce privirea peste umarul inghetat de februarie...
mai sunt sperante ca vine primavara
am citit aici si cred.

" vin ele acum
să-mi spună cum
unu și cu unu
fac lucruri noi"


neliniștea începutului
(zidire din iubire)

se întâlnesc cuvintele cu Cântul
s-a liniștit și vântul
te las acum pe tine
să-mi spui
cum s-a făcut
zidire din iubire


citește
și recitește
și-ai să vezi
că ți-am trimis
începutul promis



unde ți-e prea larg
mai taie
fă din ele franjuri
pe care le impletești
făcându-ți o funie de evadare
sau de ancorare
liniștire din iubire
după cum te prinde furtuna

Un poem despre albastru. Un poem ce se așează pe umerii goi ai iernii. Liniștea lui Dumnezeu și o imagistică deosebită până în miezul simbolurilor și-al lucrurilor care ne conduc. “sub măslinul sălbatec” ne-am transformat în oameni ca și cum ne-am fi pregătit cu toții dintr-o dată, să ieșim cu ochii înlăcrimați în lumină. Absolut superb.

Așa trebuie să fie o conversație între ramuri și trunchi, între frunze și muguri; eu,frunza, vorbesc de ce mi-este mie dureros de frumos iar tu, mugure, despre frumosul copleșitor al tău.Și toate sunt același arbore!“a plecat Începutul /de la casa lui/ de la masa lui/...pe cărare neumblată","după primul moment de ezitare/ ai spus/ fii bine venit tu","...ca găleata/ să facă plinul cu apă","în inima mea/le găsesc pe toate", "sângele-și începe furtuna de vară/... ca-n noaptea-n care am prins somnul/ care mânca gâștele satelor din jur","...bătând harnic în toacă/ cu drugul din jugul plugului", "și celelalte/ le las pentru pipa de seară"
și cealaltă:"îmi vine în minte-o dilemă/...ca atunci când cu plopul/ și dopul", "șurubelniță/ cu care scot șurubul din roată","nu noi suntem cei care conduc lucrurile","de duminică dimineața/ până a doua zi/ după joi/ sub măslinul sălbatec/ au încolțit semințele", și înapoi "o ceată de îngeri ai Tu/ oștile bucuriei" Reconfortant și puternic acest poem cu aer deosebit de curat!

pasarea spinului se apasă-n cântare
în inima mea
zbate valul mai tare
totul contează
cand e vorba de ea
Sfânta Taină


ea este Algebra Universală
cu axa polară-n ipotenuză
ca o ventuză
pe unghiul drept

între sinus și cosinus
ea este tangenta la jumatatea lui pi
în stanga-i Plus Infinit
și-n dreapta
polul opus

făra ea
nu poți atinge Infinitul