Poezie

Vulpe sură toamna

1 min lectură·5 octombrie 2012

Mediu

Tivit cu umbre negre peste frunte

Orbit privește soarele din nori

Cum frunzele copacilor cărunte

Se cern peste-obosiții trecători

Și, doamne, numai ieri, cu ce beție

Ne-ntâmpina seninul peste tot,

Bogatul verde nu părea să știe

De nici o toamnă și de nici un rod

Așa și viața-n calda ei poveste

Își tot sărbătorește vara-n toi

Și-i bine până n-are nici o veste

Despre cum vine amurgul peste noi

Și-i bine până-și flutură trufașă

Grădinile ce par fără sfârșit

Cât vulpea sură-a toamnei nu se-ngrașă

Din tot ce-am adunat și-am izbândit

Ci dacă-i lege și destin și rost

Întâmple-se și-aceasta, nu-mi mai pasă

M-oi mângâia cu cât senin a fost,

Ce vară-ndrăgostită și frumoasă!

023.942

Dumitru Mălin. “Vulpe sură toamna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14015417/vulpe-sura-toamna

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

nostalgie a lui ieri, transpusă prin interferarea anotimpului fiebinte și cel care amurgește.

Multumesc Ottilia Ardeleanu. Ma ara toamna... Sunt pamant uscat...