între mine și ceilalți
fug trenuri
fără nicio haltă permisă
plutesc corăbii fantomă
într-un deșert cu cactuși înalți

lanțuri de ocnaș
mi-au ruginit în palmă
spre asfințit sunt ca o cărămidă veche
care se sfărâmă

mai ies din când în când pe strada mare
mă opresc
lângă prăvălia ceasornicarului
încă nedemolată
lăcrimez fără batistă
accesoriu demodat
respir greu în corsetul de întrebări
la care nimeni nu răspunde

să fie oare noiembrie
ori martie?