carantina spirituală

aha, scrii exact ca tine:)

doua chestiuni: ultimul vers nush daca e inevitabil, iar la "ar surprinde poate până și-o păpușă" poate ca "poate" incarca situatia cu "p"-uri.

In rest... coraline:)

Interesantă trimiterea prin ”soldatul francez” la Rimbaud din Le dormeur du val”

Silviu, poemul a fost scris "la roșu" fără acel "poate". Apoi, am simțit nevoia unor lămuriri introspective - păpușă ca obiect și starea de incertitudine redată prin acel "poate" pe care l-am vrut, cumva, grav. Este, acolo, o adunătură de p-uri, ai dreptate, voi reflecta la subiect. La mine ultima strofă mereu dar mereu este pentru mine! Puțin egoism din partea-mi? Poate...:)
Silviu, mulțumesc frumos pentru că ți-a plăcut!

Domnule Holobaca, inteligent, deștept! Vă mulțumesc. Ați intuit perfect!
Cu drag,
s.b.

planaj deasupra lucrurilor.Imi place cum ai taiat versurile, singurul lucru la care poate as renunta ar fi "mai" dinanitea lui Coraline.

Raluca, știu ce spui. Acel "măi" cade inestetic pe vers dar coraline fiind prietenă bună cu mine, cum s-ar zice vine "din oalele mele", pot să-i zic așa: măi, coraline, măi, fato - ca un alint. Acu, ce să spun, tu ai dreptate vis a vis de poem, ca structură, ca noblețe literară chestii de-astea nu se prea fac în poezie dar nici nu ne impune careva vreo regulă. Fiind vorba de coraline care vine dintr-o lume a ei, acel "măi" poate să rămână. Dacă dispare "măi", discursul iese din "Feritopia", capătă o altă valență, nu cea dorită de autor. Dar ce își dorește autorul până la urmă. Nu știu, tu știi când scrii ce îți dorești când o faci?:)
Mulțumesc pentru sugestie. E pertinentă! Pe viitor o să țin cont s-o mai eliberez pe coraline nițeluș de mine.
Mă bucur că ți-a plăcut!