Poezie
Săritura
1 min lectură·
Mediu
Stelele pe care le citesc
alte semne nu-mi dau
pe arcul înțelegerii
decât rostirea unor cuvinte
de urcare prin rugă.
Câmpia iluziei atingând orizontul
îi pune un zid de netrecere,
cum hăul care surpă întunericul.
Când orbul în sine se închide
până se stinge lampa-n perete,
ochiul uită să se mai mire,
iar gura-mi înoată în tăcere.
Nimeni nu-mi șterge
suferința durerii de suflet,
cu o suferință din trup.
Moartea chemând-o în ajutor
iar ea să nu-ți răspundă.
Mai gol de noroc ca oricând,
mai slab și lipsit de orizont
prin timpul surpat,
pragul de moarte îl sar.
001552
0