Poezie
Arșiță
1 min lectură·
Mediu
ai aruncat o ultimă privire-n sus
și toate speranțele
gândurile ți-au căzut
rostogolindu-se pe pieptul meu
diluvian potop de lacrimi
de atunci
îmi devastează existența
doar tu mi-erai arca
atunci
s-a rupt O-ul de H-doi
și a secat infinitul
că a rămas cerul fără apă
incendiat soarele
mă soarbe zilnic
picătură cu picătură
e-o secetă cumplită pe planetă
dar mai ales la mine-n suflet
mi s-a înfierbântat sângele
de atâta disperare
și se evaporă prin vorbe
de plumb și de uraniu
cât de curând voi imploda
în marea explozie
canicula e fără margini
nici spațiul nu mai transpiră
s-a epuizat dragostea-n univers
și fiecare zi mai repede o trece
timpul de mine tot mai însetat
am săvârșit când te-am dorit
păcatul omului și-al lumii
mă-așteaptă un viitor torid
apocalipsa suflă-n focul sacru
visele noastre roiuri de stele
cad cenușă pe pământ
arșița mi-a secat izvoarele
că nici iubirea nu mai poate curge
implor nu știți cumva vă rog
vă rog nu știți adresa ploii
005211
0