Rămâi

discret are poezia aceasta. îmi place că poetul are un așa talent că poate face ordine până și în "ce mișcă-n lumea asta". metaforele au și ele a anume gingășie.

ce mai, mi-a lăsat un aer de încredere.

un nou « cadru » și l-aș numi « poezii care rămân »...

« O, rămâi » e o rugă(ciune)...
« Rămâi » e un imperativ tandru...

mi-a plăcut frumos!
maria

Vă mulțumesc frumos pentru opinii și mă bucur că v-a plăcut textul. Un singur incovenient ar fi în acel final, fiindcă memoria mi-a jucat feste și structura repetitivă din final a mai fost urilizată în finalul unei "pașadine", inclusă în volum. Așa că, fără să vreau, am ajuns la autopaștișare! Voi regândi finalul, chiar dacă aici este altceva decât în poezia amintită.

Am modificat finalul, păstrând, oarecum, sensul. Vă mulțumesc, încă o dată, maria și Ottilia.