celei trecute prin viață

Mi se pare că (în parte datorită titlului) este un poem odă închinat vârstei a treia, poate acea “celei” este cu adresă directă la cineva din familie (poate bunica?) . Extraordinar de discretă și plină de acuratețe descrierea serenității – acel copil “care se hrănise cu timp îndelungat”. “Pajiștea” “dintre tâmple” unde “fericirea se juca” îmi pare o mângâiere duioasă (indiferent că încă mai este printre noi sau e “dincolo”) a spiritului “celei” sau celui în fața cărora “se închină” “ca într-o biserică toți sfinții”. Sper că am desfifrat bine poemul tău, dar indiferent de e sau nu adevărată decodarea mea, coloana vertebrală a acestei poeme mi se pare a fi acel “mă apropiasem până la atingere”! Numai te “apropii” de oameni situații, sentimente. Cum poezia există și dincolo de intelect, indiferent de story, pe sufletul meu s-a așezat o peliculă de indefinită suavitate și tandrețe, inima a cântat ode și s-a așezat în cruce ascultând “o melodie pe care n-o compusese nimeni” Mulțumesc.
Cu drag, Maria

mulțumesc pentru apropierea de text.

Ottilia