sărmanul chyorickshteanu

eu m-am amuzat. din nou. it was a relly funny saturday. :-)
dar, pana la urma, daca nu esti genul care scrie cu din alea cu mucegaiuri, bube si-altele, nu-ti iasa mereu.
aici zic ca n-a iesit rau. da' nu merita subiectu', zau ca nu.
cum ziceam si prin alte locuri, trec caravanele si cainii sa fie ei sanatosi...
ca nici caii nu mor oricand...
cine are ochi de vazut, s-auda! :D
in privinta acestui text, o singura concluzie personala: ditto!

Nu știu cinecucine, cecumcând, dar mie îmi place satira directă (personală, ca să-i zic pe nume) combinată cu satira lirică din final (i-aș spune cultă, dar mi-e teamă de cuvânt). Și versificație este bună (cu excepția versului opt, care scârțâie nițel - greșea des).

mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru opinia exprimată.


Anca: comicul este un concept estetic, de cele mai multe ori chiar mai greu de exprimat decât tragicul, de exemplu; dacă te-ai amuzat, scopul a fost atins; după cum spunea Amza Pellea, e bine să fie și unul de care să râdă lumea.

Adrian: mi-a trecut prin cap să încerc una de factură populară, dar experiențe recente mi-au arătat că lumea le consideră perverse (!)

Ștefan: ce pătrat roșu, domnule? de exemplu, ai cenzura un astfel de text: "Și-și geme-n sine universul beția stearpă de hașiș. Mă doare surd, mă taie versul cum simți nevoia să te piși" (na, că e contagios! ce ne mai plac comparațiile!)? din punctul meu de vedere, sub aspect fonic, mie mi se pare mai vulgar micționez sau urinez. lasă, domnule, că e bună și supa reîncălzită; de exemplu, câinele meu nu are nimic împotrivă.



încă o dată, mulțumesc tuturor pentru semn.

un text care merită aprecieri
da oameni buni recunosc aici eu sunt analfabetul eu sunt cel care bea pișatul din pahar eu sunt ciorkițteanu
acum doamna anca văd e fericită și încă doi trei
îți mulțumesc bătrâne
scrie pe toți pereții asta și...fi bă bărbat scrie bă acolo silișteanu
bravo bă vasile munteanu
ești mare mă
și curajos
felicitări

mai exact, ca să vă parafrazez, domnule, "faceți o confuzie". probabil bine evidențiată de zicala: ție ce nu-ți place altul poate și îți face.

D-le Silișteanu, așa cum am spus în prima parte a comului, nu mă prea interesează cișicum, ciencucare. Eu doar am apreciat un text, nu m-am fericit; adică nu e ca și cum m-am udat.

pe departe gândul de a interpreta cumva comentariul
sunt obișnuit să mai primesc uneori să mă obișnuiesc așa hulit fiind că Domnul așa am auzit în Sfânta Biserică Domnul zice să nu ne pierdem când luptăm pentru un pic de dreptate pentru un pic de atitudine...nu e un bai și nici pomeneală repet
pe mine cel mai rău mă întristează nu când în mine se aruncă o piatră ci în semeni ai noștri de către unii și alâii
în rest
crezi dumneata că dă cineva doi bani pe ce face un indivit ca ăsta
nici pomeneală
vă salut cuprietenie indiferent în ce parte a lumilor vă aflați

nu înțeleg ce vă face să credeți că este vb despre dv; ca pretins cititor de literatură engleză în original, personajul-cheie mai mult ca sigur vă este cunoscut; iar numele poate la fel de bine să însemne Munteanu; de ce nu luați în calcul că textul poate să fie un autodafe?

a, că eu pot reacționa astfel, iar dv preferați să întrețineți (în text) raporturi sexuale cu rațe și cu un dulap, trebuie să acceptați, e o diferență pe care orice titulaturi veți invoca nu o puteți acoperi.

A murit Chioru'?
Despre scrisa de sus, de bine, dar lasă-mi cateva cuie (poti să-mi dai și-un ciocan):
a. "când îl va cere somnul va merge în uitare
și nimeni nu va spune: oHo! a fost poet…", sunt versuri cautate pentru a putea, mai apoi, sa iti eliberezi ideea. Se vede asta, ar vedea-o si Chioru'.
b. "greșea des călimara și se pișa-n pahar", că altfel ce? s-ar fi pisat in călimară??
c. as renunta la "desigur mare-i domnul și lumea este bună", nu se pliazdesigur mare-i domnul și lumea este bună restului.
Remarc:
"venea pe-aici sărmanul ne mai scotea cenușa
în fiecare miercuri mutată-n calendar"
și
"îl mângâiau pe creștet ba îi păstrau un os
un craniu să-nțeleagă că-n danemarca pește
nu poate să-nmulțească nici chiar iisus christos"

neața, dere; tot cu ciocanu, tot cu ciocanu...; credeam că deja filetantele și/sau șurubelnița electrică nu mai au nici un secret pentru tine.

n-a murit, dere (cel puțin n-am auzit); în schimb, cică ar fi înviat Yorick.

da, domnule, oi avea dreptate pe ici, pe colo; dar cu debutul n-ai; la urma urmei, după cum se vede, nici creația divină nu-i perfectă, de ce ar fi a omului?


mersi.

text si pastrind, in limite rezonabile, proportiile, ar trebui sa spun ca finalul este genial; intilnirea asta a lui isus cu hamlet, via yorick, depaste limitele ironiei/comediei si poate sa aiba consecinte dintre cele mai stranii
sa nu uitam ca, dincolo de aparenta, yorick este un personaj tragic si acest scop a fost atins de will, gradual, in doar citeva versuri; cu accent si finalizare, pe ultimul
pastrind, din nou, proportiile, a reusit un lucru asemanator, in ultimul vers
oricum, poezia reuseste o performanta - personajul pe care-l creeaza este mai clar, mai veridic, mai bine conturat, decit personajul din care, probabil, s-a inspirat

nu spun o noutate când afirm că din orice se poate învăța câte ceva; evident, când ești astfel construit. din nefericire, fără să fie vina lor, unii nu au această înzestrare; dar având aspirații mai înalte decât natura le-a rezervat, încep să se vadă în ipostaze improprii; în timp, datorită legii compensației și unei dorințe patologice de a parveni, lipsa inteligenței este suplinită de voință, ajungând să recurgă la orice mijloace pentru a-și atinge scopul. în timp, caracteristica esențială a unor astfel de viețuitoare ajunge să devină asociaționismul; sunt ca bălăriile, se țin una de alta, se trag una pe cealaltă către lumină pe trupul impetuos al plantelor izolate; când l-au năpădit, este prea târziu – fără intervenție din exterior, planta de dimensiuni mari, deși nu acest rol i-a fost hărăzit de natură, este înăbușită. triumful vegetalului mediocru este deplin.

nici de data aceasta nu spun o noutate, dimensiunea culturală, fie în accepțiunea sa tragică, fie în accepțiunea sa comică [dpmeudv „comic” nu există, este o formă pervertită a tragicului (să nu uităm, Yorick fusese bufon)] nu poate fi disociată de dimensiunea sa socială. astfel se face că unii, mulți, deșii pustii (scorburoși, găunoși, gargaragii) ajung să cuvânteze întru suferința celor inteligenți; în vreme ce alții, deși inteligenți, sfârșesc a cuvânta în pustiu. are vreun rost ca, pe linie evanghelică, să pomenesc aici de antropologia augustiniană sau despre omul pascalian? ar fi inutil. comedia umanului este, în tragismul său, deplină.

așa că experiența acestor zile m-a convins de următorul lucru: bălăria este mult mai adaptabilă decât planta nobilă. planta nobilă are nevoie de o anume îngrijire, de condiții specifice șamd. bălăria, oricât ai combate-o, ruptă, smulsă, arsă, încolțește din nou. mai viguroasă. mai nesătulă. necombătând-o, este și mai grav. sufocă tot ce există. de exemplu, înainte de revoluție, un lucru era clar: vorbeai într-o limbă în care alde Bobu sau Dincă nu te înțelegeau, erai „dușman al poporului”; astăzi, când direcția este dictată de bobi și dinci „democratici”, „revoluționari” (revoluția fiind în cazul lor simplu instrument al parvenirii), dacă săvârșești greșeala de a vorbi într-o limbă pe care nici ei nu o înțeleg, „ești pierdut și ești ridicul”. îi arăți cu degetul, te bat cu pietre. îi bați cu biciul, te bat în cuie. după care îți sărută obrazul și îți fac declarații de dragoste creștinească.


că specia umană, deși infimă, are totuși o șansă, o demonstrează existența rară și prețioasă a unora ca dv, care înțeleg un act cultural în accepțiunea sa fundamentală. lucru pe care nu-l poți pretinde acelora guvernați exclusiv de instincte.

"toate-s praf, lumea-i cum este, și ca dânsa suntem noi."

in primul meu comentariu, am zis ca am ras (ceea ce e real), dar si ca mi-a placut textul, luat ca atare si facand abstractie de subiect.
ma bucur sa vad ca si urmatorii care s-au oprit sub acest text au gasit de cuviinta sa spuna ca poezia sta pe picioarele ei, fara nicio legatura cu impricinatu'... pentru ca, altfel, ar fi pacat, ca nu merita pomeniti unii...
mi-adusei aminte de o faza care am citit-o in legatura cu corneliu baba, si care s-a petrecut in realitate pe vremea comunistillor. cica era o data pictorul extrem de suparat ca un individ, mic la stat si negru la suflet, tocmai ii interzisese o expozitie pe care trebuia s-o aiba la paris, cred. si vazandu-l un prieten asa necajit, l-a intrebat pe maestru de ce nu-l denunta pe respectivul, sa faca scandal si sa i se aprobe, astfel, expozitia interzisa. si a zis baba, cu intelepciune, imi permit sa spun: nu pot sa fac asta, dom'le, ca-l bag in istorie si nu merita! vor scrie dupa aia in carti ca uite, in anul cutare s-a certat baba cu bre' gheorghe, securistu' ranchiunos...
cam asa stau lucrurile peste tot si mereu...
si textu' asta e bun asa, de la mama lui (na, fie, tata)... :)

cititorilor care-au auzit de Yorick (chiar dacă n-au citit despre el în original) și au idee ce este aceea o ars poetica, am scris mai sus: textul este un autodafe.


aceasta-i căciula mea ("și o port cum se purta"); alte căciuli au alte muște. și-o gură păcătoasă mai jos.