rogvaiv

pana la urma nu stiu de ce, dar ceea ce mi-a lasat poemul, nu este o eliberare, dimpotriva as spune. e doar ceea ce am simtit si nimic mai mult.

și eu ce pot să fac, Victor? :)

totul este o frumoasa metafora...te vei elibera cand mugurele floare va fi si ploaie de petale...in vant
m-a facut sa zambesc, frumos
Diana slavu

"ucide-ma iubeste-ma tot una"
Dela Freud cetire: iubirea si moartea cele doua axe dominand existenta
"Infloreste lemnul portii
Pe unde trec, pe unde vii,
In fata dragostei si-a mortii
Noi toti redevenim copii"
Am postat un text astazi si sa ma bata Dumnezeu daca nu mi-a luat mai mult efort alegerea titlului decat textul propriuzis si tot nu sunt multumit. Vreau sa cred ca fraternizez cu tine in ceea ce am spus caci "Rogvaiv" reprezinta textul tau in niste zari foarte indepartate. Nu sunt imagini policrome dar sunt de mare forta. Salciile pot fi de mare efect insufletite de de vant iar mugurul il poti ajuta lipindu-te de el sa se elibereze in inflorire.

Valentin Irimia, și eu sunt într-un continuu război cu titlutile.
să găsești numele potrivit - oh! nici măcar profeții nu au reușit.:)

mulțumesc pentru lectură, mă bucur că această policromie a transmis ceva.

nu văzusem comentariul tău, m-am întors să-ți mulțumesc

„mugure de gând” - da, uneori înflorim, alteori vine vreme de secetă

un mugure are în el o frunză; frunza, imaginea copacului; copacul, ochiul; ochiul, lacrima.
și tot așa...
Adriana, facil mod de a ne elibera - pe spatele unui mugure...:)

„și tot așa...” ce, Lavinia?
sau unde?

întreb pentru că mi-e destul de greu să trec de la copac (fie el și un anume „pom”), la ochi.

mulțumesc pentru trecere.

tot așa Adriana, de la un sunet la altul, de la o formă la alta, de la un om la alt om, de la un frumos la alt frumos, de la mugure la eliberare. a fost un fel de a înțelege rogvaivul acesta, trecerea de la o culoare la cealaltă.
copacul, dacă vreau să integrez unul, nu o pot face decât prin văz...altfel n-am cum...

mi-a făcut plăcere(in caz că nu s-a înteles din prima)
Lavinia

încă o dată, mulțumesc.
am „talentul” de a mă rupe uneori... de mine! :) scuze.

interesante scările tale, pornim, cumva, de alt drum, dar tot acolo ajungem...

abia acum, după 170 de vizionări, observ că îmi scăpase aici un „ă” în loc de „a”, și asta răsucea înțelesl într-o direcție pe care nu mi-o dorisem.
(era „salcii lungi”, nu „sălcii lungi”)

am corectat. a trebuit să specific asta pentru că, iată, uneori o diacritică poate schimba lumea! :)

îmi cer scuze celor care au trebuit să simtă acel gust „sălciu”.

ti-am imprumutat rogvaivul (sper ca nu-i cu suparare) in ultimul text postat, dar asta doar pentru ca m-a impresionat tare aceasta poezie.
s-apoi cuvintele ca salcii lungi ca umbra unei aripi e o imagine care te lasa mut. de frumusete, de uimire.
e un text hiperconcentrat, dar, in acelasi timp, la fel de hiperreusit. :)
ca de obicei, cand intru in pagina ta, gasesc poezie, cu P mare, si ma bucur de fiecare data cand te citesc, ada_li.

zic și eu, parafrazând, că rocvaivul nu-i nici al meu, nici al strămoșilor mei, așa că... :)
și-n plus, ți-a ieșit ceva drăguț acolo.

mă bucur că ți-a plăcut poezia asta care, iată, ținea morțiș să spună altceva! :)