Poezie
sărut sterilizat
1 min lectură·
Mediu
gura mea stă ascunsă în pulsul inimii tale,
stă în întuneric și se obișnuiește în corpul
tău fierbinte. gustă din bucătăria sufletului
tău toate măruntaiele de fluturi. prin porii
pielii tale respiră ca o mireasă. cere multe
cuvinte să-i pui dinainte, să le prepari
în iarba proaspătă care ajunge până sub
capul tău. de câte ori se întâmplă să
adoarmă visează că ai o cameră de închiriat
altor iubiți și brusc se trezește cu buza de jos
atârnându-i ca o pendulă. în inima
ta se tăvălește se agită ca un demon
și în cele din urmă înfige adânc
limba ca un țăruș de argint. sunt atât de sigur
încât văd cum toate venele tale vuiesc
asemenea unui sărut sterilizat
024.024
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Paul Gorban
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Paul Gorban. “sărut sterilizat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-gorban/poezie/13998927/sarut-sterilizatComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mu;tumesc pentru lectura. felul tau de a vedea lucrurile m-a ajutat sa mai "scutur" din poem. o zi frumoasa
0

altfel, un text foarte reusit!
'gura mea stă ascunsă în pulsul inimii tale,
în întuneric se obișnuiește în corpul
tău fierbinte. gustă din bucătăria sufletului
toate măruntaiele de fluturi. prin porii
pielii tale respiră. cere multe
cuvinte să-i pui dinainte, să le prepari
în iarba proaspătă care ajunge până sub
cap. de câte ori se întâmplă să
adoarmă visează că ai o cameră de închiriat
altor iubiți și brusc se trezește cu buza de jos
atârnându-i ca o pendulă. în inima
ta se tăvălește și se agită ca un demon
în cele din urmă înfige adânc
limba ca un țăruș de argint. sunt atât de sigur
încât văd cum toate venele tale vuiesc
asemeni unui sărut sterilizat'