brocarturi și flori

"timpul își cerne ninsorile rând pe rând, uneori găsești șerpi,
îi așezi pe umăr, aștepți să se-nalțe și să-ți susure ei
în ce parte e capătul"

apoi
tacera care-o luase inainte
dar nu acum

„dar nu acum”

pentru că se apropie sărbătorirea lui Eminescu, o să spun că nu acum, ci „pe când totul era lipsă de...”

mulțumesc de gând.

Mi-a plăcut textul acesta. O poezie meditativă, despre înțelesurile care ne scapă, despre trădarea cuvintelor, apropiere și depărtare de așteptări. Poate prea mult e tratată această temă a căutării în ceea ce scrii în ultimul timp. Este aici un text de un cinism drăgăstos, dacă mi se permite acest paradox.

„Poate prea mult e tratată această temă a căutării în ceea ce scrii în ultimul timp.”

să-nțeleg că mă paște automanierismul, Pașa? :)
sau, mai rău!,
autopastișa?

nu te lua după „drăgălășenia” zâmbetului meu - întrebatea-i pusă la modul serios...

titlu rafinat,
interesant poemul care incepe neasteptat si se termina cand nu te astepti...
multa tacere, plecari si singuratate, iar sfarsitul foarte sugestiv despre valoarea cuvintelor:"lăsate libere, cuvintele te-ar vinde de viu
la întâiul târg al surzilor."
putin masochism, ne place durerea?
Dianette

nu ne place durerea... :)
învățăm doar cum să ne-o supunem.
primul pas e să o înțelegi.

mulțumesc frumos pentru popas și ceea ce-ai spus despre.