Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

stă ca un pustnic în chilia lui și se roagă

1 min lectură·
Mediu
îngerul meu n-a ieșit de mulți ani din mine
își ține aripile strânse în jurul privirii
când și le dezmorțește mâinile mele par fulgere
ce coboară pe coli de hârtie și pe nerăsuflate
scriu cuvinte ce vindecă tristețea
și nu le recunosc ale mele
alteori își ridică pleoapele amorțite
și din ochii mei ies căi nebătute spre inimă
îngerul a renunțat de mult să mă mustre
pentru patimile de care nu mă despart,
îndărătnicia mi-o știe, se roagă doar pentru mine
și toate păcatele mele îmi stau înainte
ca o mulțime cu făclii aprinse în fața unui orb
eu știu atunci că sângele meu e luminat de iubirea
ce nu mă părăsește în orele când o acopăr cu pietre
îngerul meu rabdă ca un întemnițat batjocura
foamea și frigul din oasele mele el rezistă
tuturor încercărilor de-a alunga harul
ca un ultim locuitor al unei țări rămâne în mine
în timp ce eu sunt departe de mine departe
când mă întorc își scoate larg aripile
prin mădulare, prin simțuri, prin gândurile mele
își ia zborul cu mine înăuntrul lui
045.127
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
179
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

florin caragiu. “stă ca un pustnic în chilia lui și se roagă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-caragiu/poezie/13992078/sta-ca-un-pustnic-in-chilia-lui-si-se-roaga

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

o viziune apropiată de a lui Paul Aretzu. Dar care curge într-un alt mod. Cu stimă!
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
Îți mulțumesc, mă onorează comparația, Paul Aretzu e un poet pe care îl apreciez mult.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
vrednicia acelui înger care nu iese pentru că știe că mai are de "vindecat", de luptat, de îndurat cu îndârjirea sinelui.
dar cel mai mult îmi place cum găsește să o facă:
"își ia zborul cu mine înăuntrul lui"!

rolul "pustnicului" este unul dificil, dar ce poate fi omul fără el?!

un text care exprimă!
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
îți mulțumesc pentru razele de înțelegere cu care ai învăluit poemul...
0