Poezie
imaginează-ți
1 min lectură·
Mediu
o fantomă m-a strâns de gât în apartamentul din drumul taberei
tocmai mă trezeam sau aveam impresia că o fac
și deasupra mea ceva alb
voia să-mi astupe respirația o făcea destul de convingător
așa că am renunțat să mă zbat și am început să spun
la nesfârșire numele lui Iisus
strânsoarea a slăbit a devenit neputincioasă
și am putut să deschid ochii
țin minte că era foarte frig în apartament
îmi înghețau mâinile și îmi plăcea să privesc aburul respirației
mă imaginam într-un refugiu de zăpadă
chiar făceam adeseori trasee pe munți
până treceam pragul de oboseală
cel mai frumos era când picioarele începeau să meargă singure
de parcă m-ar fi purtat în spate și eu nu trebuia decât să privesc în jur
bucuros că o povară mi-a fost luată
ar trebui să mergi cu mine într-o zi
să ne înțelegem fără cuvinte
am auzit că din zori până în asfințit
omul poate atinge măsura dumnezeiască
034.414
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- florin caragiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
florin caragiu. “imaginează-ți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-caragiu/poezie/13987920/imagineaza-tiComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FCmultumesc, Ottilia.
0
LGDa, remarcabil final!
Un fel de luare in posesie a dumnezeirii, de cunoastere “fara cuvinte” ce presupune tacerea mintii… Aici linistea e o altfel de “auzire” prin care poti atinge iesirea de sub orice fel de povara (chiar si a mersului) si nu-ti ramane decat sa privesti, sa vezi… Omul devine cu adevarat liber atunci cand atinge masura dumnezeirii.
Oare exista vreo diferenta intre “masura dumnezeiasca” si “masura dumnezeirii”? Prima sintagma il aseaza pe dumnezeu dupa un anumit tipar, intr-o masura, pe cand a doua presupune “atingerea” necuprinsului apofatic si inefabil.
Un fel de luare in posesie a dumnezeirii, de cunoastere “fara cuvinte” ce presupune tacerea mintii… Aici linistea e o altfel de “auzire” prin care poti atinge iesirea de sub orice fel de povara (chiar si a mersului) si nu-ti ramane decat sa privesti, sa vezi… Omul devine cu adevarat liber atunci cand atinge masura dumnezeirii.
Oare exista vreo diferenta intre “masura dumnezeiasca” si “masura dumnezeirii”? Prima sintagma il aseaza pe dumnezeu dupa un anumit tipar, intr-o masura, pe cand a doua presupune “atingerea” necuprinsului apofatic si inefabil.
0
interesant de imaginat!
Ottilia Ardeleanu