Poezie
Deșertăciune
ref.
1 min lectură·
Mediu
Ziua trezită din somn
se spală pe ochi cu soarele,
clopotele strigă prin aer
moartea unui om.
Deșertăciunea a prins aripi zgribulite de corb
și-și îngroapă cerul în pământ,
la îndemnul sorții o primim în casă
mâinile ei se așează pe inimă
și-i fură misterul,
deasupra
cerul deschide uși în pereți,
sufletul nu moare niciodată,
ne părăsește definitiv,
nu-și poartă crucea
o zidim noi
apoi o macină timpul.
013152
0
îmi amintesc clar că v-am mai rugat să încercați să nu mai procedați așa.
linkul din josul paginii este pentru corectură/editare, nu pentru trimiteri nesfârșite)
mulțumesc, din nou