prin grădini

aceste imagini în versuri. mi se par cu atât mai reușite cu cât alăturarea celor două haiku se face prin idee:
corcodușul (în primul) nu mai poate fi atins până în vârf de către un bătrân (în al doilea)!

mă bucură interpretarea ta, Ottilia. te mai aștept.

Eu cred ca haiku-ul este, adeseori, o forma de neputinta a poeziei. Si tocmai de asta cred ca, pentru a putea scrie, intr-adevar, haiku-uri, trebuie sa stapanesti intr-un mod formidabil vocabularul si intrumentarul poetic. Asa cum, intr-un sens, e mult mai greu sa trasezi o linie, decat sa desenezi un portet. (n-o spun eu, a spus-o Picasso).

faceți referiri la o frecvență pe care n-o cunoașteți, iar ceea ce credeți este excesul dvs, așa cum ați mentionat. însă problema este modul în care vă arătați nemulțumirea vis a vis de acest gen, vrând să minimalizați meritele autorilor de haiku, în genere, ca și când v-ar leza inteligența... de parcă tilt.