fugara

e o libertate a mâinii care scrie aici, a omului care scrie aici, se întrevede de la început, și, zic eu că e bine. textul își păstrează ritmul, iar la urmă îl și punctează prin cuvinte, moment din care mă prinde cel mai mult, ori se creează o tensiune, de la poveste și până la capăt, da, de la \"orice poveste\" e partea mea preferată, împreună cu sfârșitul din prima strofă, ceea ce nu înseamnă că e rău ca întreg. salut această formă de exprimare a alergării prin sine, din sine, în sine.

ma bucur ca te-ai oprit si ca ti-a placut. sincer ma bucur.
sa stii ca mai citesc, cand pot, ce scrii (sunt cativa a caror postari incerc sa nu-mi scape) desi mi s-a spus ca trebuie sa fac... economie. economie de vedere. :)

Cred că ai putea să cauți alt cuvânt la:„între întregire și descătușare”. Plin, zvâc, sau nu știu ceva să păstreze sensu, sună cam poticnit așa „între întregire”.
îmi place pentru că nu abuzează de metafore, așa cum face de obicei poezia feminină, și e scris pe un ton detașat și lucid, reușind totuși să păstreze suficientă emoție și feminitate, ceea ce nu e lucru ușor.

corecta obsercatia si justificata nemultumirea ta.
o sa caut alteva acolo.
Merci pentru ochiul atent, Tudor. si pentru restul. :)

e o dovadă de sinceritate textul ăsta, cred, sau cel puțin cu impresia asta am rămas
și da, tudor are dreptate dar doar parțial, pentru că pe alocuri mai scapă câte o metaforă de asta încărcată cum e candoarea de mirt a minunii...aici mi se pare hmm...puțin cam mult sau uvertura unei simfonii abia îngânată-n surdină
de aceea se repetă cam mult și la intervale scurte (final de primă strofă și început de strofă a doua) și riscă să devină deranjant, să oprească din cursivitatea pe care textul o are în ansamblu
cel mai mult îmi place prima strofă pentru că e și cea mai simplă și cea mai directă mai ales când spui
„sunt o femeie aproximativ ok.
un pic drăguță, un pic neînțeleasă, un pic
din fiecare amănunt al vieții.”
da, păstrează ceva din eternul faminin, probabil acea franchețe și grație și mereu aceeași tendință de justificare plus ceva pe lângă :)
mai trec,

iulia

Iulia, imi asum acea “de aceea” :)(vorbesc de reperitia in cauza), cat si partea mai… metaforica. Prima parte este constienta (nu pretind ca este intru totul inspirata sau de nelipsit), iar cea de a doua mi-este, ca sa zic asa, specifica. Asta nu inseamna ca este exclus sa mai revin asupra poezii - cine stie in ce stare ma vor gasi zilele viitoare? :)

multumesc mult pentru feed-back si analiza.

chiar în primul vers: \"sunt o femeie aproximativ ok\", este acea balanță, acea modestie și finețe de caracter...
restul decurge de la sine,

Ottilia

Poemul este de-o maximă autoreflectare. Sunt foarte atent observate unele aspecte ale vieții care scapă inșilor comuni. O căutare și-o nesiguranță a dobândirii răspunsurilor adevărate, după modelul arthurian.

multumirile mele matinale, prieteni.
incep sa ma linictesc usurel - o vreme, am crezut ca n-o sa mai ajung poezia din urma. poate ca totusi... :)

aș renunța la timpul clipește difuz, pentru concretețea imaginii. expresia e cam pretențioasă și e de ajuns comparația din versul următor, pentru ca deșirarea să capete corporalitate, palpabilitate. introducând timpul în ecuație, ba mai mult, personificându-l, se abstractizează exact acolo unde cred eu că este axul textului. și el trebuie să pulseze, căci și deșirarea se-ntâmplă tocmai pe măsura pulsului.

în plus, sugestia lui, a timpului, e subînțeleasă din chiar verbul \"se deșiră\". așa cum toate se deșiră, până la urmă.

Îmi place titlul acestui text. Ar putea fi titlul unui volum.

Madalina, ma voi gandi. multumesc. :)

Alina, acum respir usurata: se pare ca am gasit un titlu bun... nu trebuie decat sa scriu si restu\', nu? :)

eu cred că ești un om, o femeie și o sriitoare mai mult decât ok. Și aici e un text care cuprinde mult din eea ce înseamnă Adriana Lisandru în ochii multor oameni. Cel puțin pentru mine a fost o surpriză frumoasă să itesc despre ea așa cum o văd și eu. Rețin tot. Și u ocazia asta îmi cer scuze pentru absențele mele, a venit vara și cred că Brașovul e frumos în lumina lui nouă și caldă. Sper să ne vedem cât mai curând!

Cu sinceritate și prietenie,
Raul cel vechi

pai, sa faci bine si sa te tii de cunant! :) ca nu mai e mult pana departe...

nu e poezia din urmă, vezi?
e bine cum e și să ne mai citim.
o descriere lejera, cu adiere de primăvară.

da, nu este, incep sa cred ca nu.:) oricum, trebuie sa pot crede.
multumesc mult pentru oprire si pentru cuvintele tale.
si nu doar despre acestea vorbesc...