Poezie
Piese de ancorare
1 min lectură·
Mediu
Să merg cu trenul fără să știu încotro,
să mă pierd la capătul unui deal,
să mă îndrept înspre orizontul deschis, până
o să-mi sângereze picioarele,
să fiu departe-departe de felul cum oamenii
își antrenează pe buze zâmbete false,
de regulile în care trebuie să mă îmbrac zilnic
și să mă prefac că sunt bine,
de cei care-mi așteaptă
cu spume la gură căderea, de larvele
ticăloșeniei din cranii, de gustul din urma iluziei,
care nu trece cu o felie de lămâie ținută
pe cerul gurii.
Dar dacă nu o să fii fericită,
mă întreabă un prieten
și eu nu știu ce să îi răspund.
045.018
0

ma bucur ca ai vorbit de gustul acela, si de inutilitatea lamaii. :)