Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

iar acel gol se umplea

1 min lectură·
Mediu
odaia era așa de măruntă
când ridicam brațele
sprijineam un glob de var
în salteaua de paie lăsam gropi
bunica se făcea melc noaptea târziu
și mă primea în căsuța ei de povești
nu-mi trebuiau păpuși
pieptănam cuvinte
le îmbrăcam în haine croite pe măsura
minții mele
în fiecare zi creșteam câte un pic
în ochii bunicii
se piteau bucurii aproape rotunde
apoi s-a dus să vadă de-ale ei
îi făceam loc în curbura brațului
ca să pot adormi
simțeam cum se așază
Dumnezeu
(18 aprilie 2011)
023.566
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
87
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “iar acel gol se umplea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/13978088/iar-acel-gol-se-umplea

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cristina-rusuCRCristina Rusu
uite că mi-a scăpat acest poem și nu știu cum. și eu am dor de bunică. ai pus și un titlu sugestiv

sărbători în lumină. bia
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
mă bucur pentru trecere și pentru că ți-am trezit propriile amintiri. bunica a rămas o icoană pentru mine.

Sărbători Luminate!

Ottilia
0