Poezie
cum să nu-mi spui niciodată
1 min lectură·
Mediu
din mine sau din numele meu/ mă rog/ cum
vreți să-i spuneți/ a mai rămas doar
a l e x
de-a lungul vremii/ mi-am exploatat părinții
și limbile ceasului cum n-aș fi crezut/ în cuvinte
și în rime postpostmoderne
și am rămas numai atât
pe a n d r a
au luat-o de mână când era mică/ au dus-o în țara
în care a-nvățat să sărute/ să pozeze ca venus/ apoi au mințit-o
că/ spoturile publicitare și tipii buni de tot
- ăia de se sprijină pe tejghea
și comandă scotch de ca și cum ar fi lichidul amniotic
în care și-au văzut primul vis cu ochii
ăia, da – există pe bune
toată viața am crezut că îmi trebuie ceva special să
pot asculta violoncelul și toate sunetele lui/ vocea pe care
nu sunt sigură că aș recunoaște-o din cele 7 miliarde de oameni,
câți o să fie curând pe-aici/ dar aș fi aproape sigură/ oricum
e nevoie doar de poemu-ăsta pe care nici măcar nu l-am
scris vreodată pe foaie/ mă uit la el și mă văd în trenul
spre marea nordului/ o să aibă câteva minute întârziere
066360
0
LA
