o iarnă în plus, aici totul lasă urme

supliciul nu se va topi niciodata!
o poezie extrem de frumoasa, si foarte potrivita cu orasul meu inzapezit de vreo 3 zile.
ma bucur sa te citesc de fiecare data, ela, si textul asta m-a dus cu gandul, nu stiu inca exact de ce, la craiasa zapezilor si la lacrimile gerdei care au topit sloiul de gheata din inima lui kay.
deci, se pot sparge si ghetarii din suflete, chiar daca durerea din ele este cat zece vieti...
citit, placut foarte!
mai trec :)

Anca, scrisorile acestea sunt mini-povesti cumva, sau firul lor se tese ca o povestire. Pastrez Craiasa, sparg gheața, promit nu crăp :)

Liviu, pesemne că am metaforizat atât cât a ținut pojghița de gheață. Eliminat acel surplus, și eu îl aveam sub gene. Bună privire ai, da.

Mulțumesc, Ela

Pe bună dreptate: un poem complex, o complexitate dusă până la limita rațiunii, chiar și dincolo de hatul logicii (lecturi pe care le ador!) – „...cândva numite perfuzii sau cașete pentru ritmul cel de toate morțile...”.

„...aș traversa câteva ierni în urmă” să zicem: inversiune, cu toate că, în fond, respectiva idee reprezintă chiar o mutație dincolo de tempoul temporarului.

„...să nu mai exiști pentru celălalt...” pe cât de simplu, pe atât de adevărat și just.

Concluzionând: un gravură ideală a iernii eterne.

o iarna de iarna , ar spune un om intr-un tramvai
un poem din suflet rupt ....

Silvia, cred ca negura nu exista fara lumini, desigur este esential cata lumina naste intunecimile si cat intuneric nasc luminile. Precum viata-neviata.

Nicolae, atat de frumoasa este parcurgerea diverselor timpuri si temporalitati si atat de fain este sa descoperi tempoul fiecarui moment.

Anni, cred ca vorbesti despre un fel de tramvai numit dorinta :)

Sebastian, desigur ca in ochii tai lucrurile asa stau, si e si firesc asta. Sunt omul care tine seama de criteriile de apreciere ale celorlalti, le gandeste, chiar daca nu se poate modela dupa orice celalalt sau orice criteriu.

multumesc,
ela

inteleg, Sebastian, fiindca, de aici dinspre mine (subiectivitatea inclusa, toti o avem), si privind cat pot de detasat, si avand indeajunsa lectura literara si critica literara asimilata, si experienta prin ale traitului si scrisului, exact asa am scris: lucruri palpabile, imaginabile, traibile. nici eu nu am cum explica altfel criteriile mele si modelarile mele posibile.
merci, ela

… de gaselnite, mie personal, a doua strofa aproape imi place, cam asa:

“nu mă poate auzi nimeni, m, deși de la o vreme vorbesc atât
de clar, încât mă sperie fiecare vocală, fiecare pauză dintre sunete
micile bule de aer, iar sarcasmul trântit în față chiar și atunci
când tot ce mai poate crea legături între oameni se dezvăluie
mă închide într-o scorbură râncedă și bulgării de mâhnire
devin hrana de la miezul nopții “

Si aici cred c-ar mai trebui lucrat, de exemplu “râncedă” poate fi grasimea, o scorbura mai greu...

In prima strofa tabloul care alatura ochi desenati pe ferestre si mosi craciuni agatati de pervaz nu-mi pare deloc reusit. Toata strofa imi da impresia de cam mult si cam artificial.

In ultima strofa “să crăp eu sau să pot sparge ghețarii din inimi, știi cum este” parca sare din comun in loc comun, iar chestia cu “spatiul de sinceritate” imi suna foarte cunoscut. Si apropo de”supliciul nu se va topi vreodată ”, exista un foarte faimos cantec The Torture Never Stops, Frank Zappa, un autor de care ti-am mai zis mai demult
( http://www.youtube.com/watch?v=cw05xgp5Gw8 ).

Archibald Haddock

placuta prelucrarea ta. as elimina daca in conceptia intreaga nu as gasi si regasi la n lecturi sensul a ceea ce a ramas scris/conceput.
as elimina si as prelucra dand alte cai/sensuri/directii. s-ar transforma. probabil chiar ar iesi mai fain. sigur ar iesi insa altfel.
cum e cumva ”poemo-epistolara” imi permit sa las lucrurile asa (au fost deja prelucrate fata de materialul brut).
despre rancedul acela, e cumva o scorbura intr-un copac-om. sau in ceva ce are si atata materie grasa, vascoasa, incat... de aceea asa a venit cuvantul ”ranced” si nu un altul. da, pare fortat daca iei scorbura doar in sensul ei concret. insa in firele-sens ale discursului epistolar trimite exact acolo unde e de trimis.
si sartiturile din comun in comun sunt de fapt din crud in crud, din simplu in simplu, clar in clar. sar in ochi fiindca prea contrastant cu alte continuturi si forme de expresie. mi-am asumat si asta. precum si toate realitatile poetice si nonpoetice, imaginar-reale-fantezist-fantasmatice prezente aici.
desigur ca se poate modela, de catre un altul (alt cititor) sau chiar de mine insami, de aceea eu tin seama intotdeauna de ceea ce imi transmite o alta privire asupra unui text, cum ii spuneam mai sus si lui Sebastian, care are, din al sau unghi, dreptate. si cum ai si tu. si pesemne ca in alt timp sau alt registru scris, acest text sigur ar fi fost altfle. m-as juca cu el in continuare, stii ca pot face asta, l-as transforma in fel si chip. dar voi face asta scriind mai departe. :)
gracias, si tie Archi, si lui Sebastian, fiindca imi prind bine dialogurile intemeiate
ela

thanks for zappa, archi, s-a asezat unde ii e locul, pe/in textul cesta.

… “râncedă”, pentru mine, tot aiurea ramane. De fapt, chiar imi doresc sa nu-mi fi explicat nimic, sau sa nu fi citit eu explicatia. In ce-l priveste pe Zappa, pentru putin, in sensul ca eforul meu a fost minim.

Archibald Haddock

Prima parte a poeziei e cea mai buna, fara indoiala, adica e cea mai plina de violenta. Apoi forta se dilueaza in cuvinte nepurtatoare de \"sarcina poetica\" isi pierde incarcatura electrica, in cuvinte precum \"un fel de mos craciun de plastic, agatat stupid de pervaz\". Cred ca adjectivul asta \"stupid\" aduce un mare deserviciu primei strofe. Comparatia nu cred ca tine, din multe motive.
Strofa a doua incepe iarasi foarte bine, \"ma sperie fiecare vocala, fiecare pauza dintre sunete\", \"ritmul cel de toate mortile\" se dilueaza iarasi intr-un adjectiv: \"savuroasa\". Nu vad cum ai putea savura bulgari de mahnire.
Verbul \"crap\" e prea agresiv pentru cititor, iar ultima strofa este destul de conventionala. \"Ghetarii din inimi\", de exemplu, e o metafora uscata.
Dincolo de toate aceste observatii, poezia este - cel putin prima parte a ei - POEZIE!

\"ranceda\" e foarte potrivit! Ca si \"bulgarii de mahnire\".
Asa imi displac criticii noncritici ce nu fac de multe ori decat sa deserveasca simbiozei autor-liric doar pentru ca trebuie sa existe cineva refractar in algoritmul literar. O spune unul care \"asterne\" dupa ureche dar stie ce asterne si nu va avea nevoie de astfel de dezbinari dupa cum nu va avea nevoie nici de omagii. Autori, urmati-va cursul, va veti modela singuri!
Q.e.d.

Cred ca este, in perspectiva fiecarui lector, un fel anume de a simti/gandi un poem, un discurs. Si cu cat impresiile sunt mai diverse, cu atat inseamna ca acel text spune ceva fiecaruia, chiar si trezind necesitatea de a prelucra in fel si chip.

multumesc,
ela

Vad ca nimeni nu are curajul sa spuna - nu confundati textul acesta cu poezie. \"o iarna in plus, aici totul lasa urme\" este o scrisoare frumoasa, dar atat!
Ma intreb, oare unde se va ajunge in felul cum decurg lucrarile acestea?
- se scrie cu litera mica de la inceput la sfarsit,
- nu se mai folosesc semnele de punctuatie cand trebuie,
- ca sa nu mai aduc aminte ca va lipsesc rimele,
- \"versurile\" sunt prea lungi si de aceea ies din tipar.

Va sugerez sa va intoarceti la clasicii nostrii, recititi si luati aminte! Faceti o comparatie.

\"niciodată să nu dai întunericului mai mult întuneric\" raman cu asta... in rest...\" prea multe consoane\"! ...si pe mine ma urmareste fantoma ultimului craciun!...(pe toti)