Poezie

XIX

sonet

1 min lectură·7 decembrie 2010

Mediu

Mă-ncumet să găsesc a lumii cale

și drumul ei prin trupu-ți de silfidă;

de bate peste mine-un vânt de jale

și semăn tot mai mult cu o stafidă,

eu tot mă-ndemn să te mai cânt în ode

- cum vara-i mângâiată de austruri

pe sânii ei de floare prinsă-n mode -

iubita mea, înalbăstrită-n lustruri.

Și de te chem să nu-mi răspunzi la rugă,

căci vorba mea-i doar scâncet de mirare,

iar de-ai veni, eu m-aș gândi la fugă,

iar de-ai rămâne,-aș fi în depărtare,

un punct nebun, de-o bucurie mută,

plimbându-mă prin lanul de cucută.

024.781

Plopeanu Petrache. “XIX.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/plopeanu-petrache/poezie/13963768/xix

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

acel \'[..] punct nebun, de-o bucurie mută\' are o rezonanta deosebita si o identitate aparte in lanul cu versuri..:)

ei da, frumos spus, parca mai concentrat pe final. mi se pare un poem bun.rima aia cu stafida silfida cred ca nu m-a atins. bravo bravissimo