Poezie
trap me in (but jazz!)
(Maya)
1 min lectură·
Mediu
au luat foc aripile
cenușă
mâinile
cerul celuloid
padocul de carton
ea
cu blana de nurcă
și cu sandale roșii șerpuind pe picior
zâmbind ca și cum ar fi dus o luptă
prin legea dominoului
strângând cu unghiile tot aerul din jur
ca pe o fustă prea lungă
prea scurtă
învăluită de-o ceață în voal
lângă Dj-ul ce învârte oglinda
sub toți ochii cu retina întinsă
pe care lent, aromitor se proiectează
cu mișcări nevertebrat-articulate
ea dansează
și zâmbește tuturor
ca și cum ar aștepta să se destrame
pânza asta
interior-exterior
exterior-interior
amestecată
prin ape-abia sesizată
ca o meduză
nimic și totul atinge
iar ochii ei lovesc piatră de piatră
și totul vibrează
și geme
răsucindu-și mâinile spiralate
din ce în ce mai aproape
și dispare
furată
iar muzica
din cărbuni
abia începe să bată
să bată
și făptura se-arată
întreagă
nedefinită
închegată
034.125
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Petru Teodor
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 143
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
Petru Teodor. “trap me in (but jazz!).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petru-teodor/poezie/13949512/trap-me-in-but-jazzComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SGimi place cum suna alianta asta - carbune/ muzica/ cenusa
se destramă se proiectează se amestecă VIBRAȚII
legea dominoului parca nu e din poem, dar e nova mi se pare
oricum, citit cu multă plăcere, silvie
se destramă se proiectează se amestecă VIBRAȚII
legea dominoului parca nu e din poem, dar e nova mi se pare
oricum, citit cu multă plăcere, silvie
0
PTcelei cu buzele crăpate sângerând poeme - mulțumesc!
aș fi vrut să fie mai puține cuvinte...
dar atâtea au încăput pe foaia albă pentru a cuprinde foaia în interiorul lor, pentru a o mistui, astfel încât să dizolve litera-cuvânt și să rămână scheletul, articularea însuși ca mărturie a unui fost fiind...
cam asta am urmărit.
obsesii, posedări dacă vrei, dar inversate, un fel de harakiri al ființei.
iar celei ce caută cu cărbunele să deseneze propriul munte, ca o amintire a celor nespuse din palmele deschise, celei ce caută vara în care inocența își află sfârșit (ca și cum în pământul acela virgin n-ai putea să mori niciodată - de ce spun, aproape strig - nu sunt prunci care mor, ca și cum niciodată!) - nu întoarce capul - privește aici pământul acela cum își desface bulgării ca să primească povara începutului - amestecul acela între atomii tălpii finței acesteia și atomii altor neființe, până când cel ce bate cu pașii în piatră se topește în propria umbră - aici... jazz... începe sfârșitul!
cu drag
și zâmbet!
pt.
aș fi vrut să fie mai puține cuvinte...
dar atâtea au încăput pe foaia albă pentru a cuprinde foaia în interiorul lor, pentru a o mistui, astfel încât să dizolve litera-cuvânt și să rămână scheletul, articularea însuși ca mărturie a unui fost fiind...
cam asta am urmărit.
obsesii, posedări dacă vrei, dar inversate, un fel de harakiri al ființei.
iar celei ce caută cu cărbunele să deseneze propriul munte, ca o amintire a celor nespuse din palmele deschise, celei ce caută vara în care inocența își află sfârșit (ca și cum în pământul acela virgin n-ai putea să mori niciodată - de ce spun, aproape strig - nu sunt prunci care mor, ca și cum niciodată!) - nu întoarce capul - privește aici pământul acela cum își desface bulgării ca să primească povara începutului - amestecul acela între atomii tălpii finței acesteia și atomii altor neființe, până când cel ce bate cu pașii în piatră se topește în propria umbră - aici... jazz... începe sfârșitul!
cu drag
și zâmbet!
pt.
0
tocmai ma gandeam cat de des folosim cuvantul aripi, cred ca de lene vorbim tot o limba veche in timp ce inovam mesaje.
cu blana de nurca, nu stiu zau. imi tot aminteste de urina de nurca, ori suferinte de nurca crescuta in custi pentru una alta.