Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

Trimise la... Masa Tăcerii (2010)

1 min lectură·
Mediu
I. Rugaciune
La Congresul ateilor
Lucrările, cu toți au vrut
Să iasă... de minune,
Așa că, pentru început,
Au spus o rugăciune.
Unui popă
Mi-a spus, luând pe-ngropăciune
Și ultimii bănuți ai mei,
Să zic, în gând, o rugăciune;
Am zis... ceva de dumnezei.
II. Muza adormită
Inspirație, dar nici chiar așa!
Nevestei, muza mea dintâi,
I-am dat în plex cu cotul:
Cum sforăia la căpătâi,
Mă inspira... cu totul!
Ghinion
Urmărit de-o soartă tristă,
N-am mai scris de-acum un an:
Muza, o taximetristă,
Adormise la volan.
0255.144
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
87
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Gârda Petru Ioan. “Trimise la... Masa Tăcerii (2010).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/garda-petru-ioan/poezie/13941431/trimise-la-masa-tacerii-2010

Comentarii (25)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@atropa-belladonaABAtropa Belladona
Excelente, dar ultimele trei mi se par bestiale! Si deci, vreun premiu, ceva? Daca nu, vin io cu steaua, chit ca nu-i acelasi lucru...

Cu admiratie,
eu
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
Având în vedere că a doua și a treia sunt foarte bune (a treia, mai ales), iar a patra destul de bună. Prima e cea din urmă ...
Totuși, cârcotesc puțin. La a doua epigramă, aș fi spus \"Și-am zis ceva ... de dumnezei!\"
Felicitări!
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru
Până la urmă vor trebui să te recunoască de epigramist de mare clasă. Epigramele sunt foarte bune, excelent încadrate în temă. Nici nu pot spune care-mi place mai mult. Poate ultima.
Felicitări
0
@dan-noreaDNDan Norea
Ce-aveți, fraților, cu prima ? Mie mi se pare colosală.
Toate au clasă - poante bune și imprevizibile, încadrare la temă, construcție excelentă.
La a doua, aș reproșa construcția cam pe dos \"ultimii bănuți ai mei\". Dar mi se pare o problemă minoră. Oricum ar proceda juriul, grupaj sau cea mai bună epigramă, un premiu ar trebui să fie asigurat.

0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Un careu de ași. Vă mulțumesc.
Referitor la prima, poate că pare prea banală, dar e preferata mea. (Am mai zis că mă potrivesc cu Dan la stilul de umor, dacă pot spune așa). Deși, la urma urmei urmei, orice destrăbălare colectivă începe astăzi cu o rugăciune ipocrită. De ce n-ar începe așa și Congresul ateilor?!
Ioane, am oscilat și eu la punctele de suspensie, dar am optat pentru varianta asta pentru că \"ceva de dumnezei\" este o expresie care cred că spune mai precis despre ce e vorba. Poate că era bine ca în titlu să spun că e vorba de înmormântarea soacrei...
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu

deși nu sunt un cunoscător, subscriu părerii generale că prima nu se ridică la nivelul celorlalte; în special, poanta (primele două versuri fiind extrem de reușite și de aplicate).


0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Onorat de trecere. Deja sunteți destui de aceeași părere ca să încep (iartă-mă Dane! :)) să mă îndoiesc, deci să exist (în Epigramă...).
0
@nicolae-bunduriNBnicolae bunduri
...într-adevăr îți meriți premiul Dar ce ne facem că se cam adună. Bate la ușă Alba...

- nu din cârcoteală ci din colegialitate, zic și eu ceva de prima epigramă. Idee excelentă dar putea fi mai compactă și mai explozivă dacă reieșea din \"câmpul\" catrenului că respectivii sunt atei și nu din titlu.
Ex.:
...Mai mulți atei, la început,
Au pus de-o rugăciune.
Dar e bine și așa . Ne vedem la Alba?








0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Mulțumesc mult pentru aplecarea asupra textelor mele. Premiul meu e alcătuit din părerile voastre favorabile, altul n-am primit.
La Alba poate că o să vin să-mi văd și să-mi admir prietenii de pe margine. La urma urmei e la o aruncătură de băț de Cluj.
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
Nu mă refeream la punctele de suspensie, ci la \"Am zis\", care ar fi sunat mai bine (cred) \"Și-am zis\", desigur punând virgulă la sfârșitul versului trei.
Eu încă sper să primești o veste bună de la Târgu-Jiu. Nu știu cine sunt premianții, dar Marian Dobreanu îmi spunea, ieri, că îi va anunța azi sau mâine.
Succes!
0
@ion-divizaIDIon Diviza
Ești tare, frate Petre...
E drept că încă nu le-am postat și eu pe ale mele.
Dar ție cine ți-a permis, că Dobreanu nu a dat \"dobro\" (așa se zice la ruși în limba moldovenească). :)
Foarte bune toate, dar mai ales ultimile trei, începând de la coadă.
Felicitări pentru muză, adică pentru inspirație, căci premiile vin mai ușor...
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Spasibo.
Eu le-am postat după Ion Toderașcu și Vali Slavu. Mă gândeam că or fi știind ei ceva.
Da, premiile vin mai ușor către o seamă...
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Foarte reușite epigramele iar aprecierile făcute anterior sunt justificate.
Mor de curiozitate să văd epigramele premiate!
0
@cristina-rusuCRCristina Rusu
nu sunt foarte priceputa ca sa iti fac un com mai amplu dar te felicit sincer pentru aceste bune poante. mi-a placut aia cu popa. unii oameni chiar sunt in situatia asta.

cu prietenie, bia
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Mulțumesc mult. Mă tot felicitați. N-ați vrea voi să-mi dați un premiu? :)
Lăsați că și felicitările sunt importante. Știu că n-o faceți de circumstanță, așa cum nici eu nu vă laud degeaba. Dar vă laud.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
sunt deosebite!
un premiu fresh: multă inspirație!

numai bine,

Ottilia Ardeleanu
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
De data asta, felicitările au o bază!
Chiar nu puteam concepe să nu iei un premiu cu un grupaj atât de bun.
Mă bucur că am anticipat bine!
Sunt convins că vei avea o seară frumoasă!

Todo

0
@dan-noreaDNDan Norea
Ai văzut dacă m-ai ascultat și l-ai luat de mână pe Bunduri ? V-ați cocoțat împreună pe podium.
Felicitări, de-acum nimeni nu te mai poate opri !
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
O seamă de oameni făceau tot felul de aluzii pe aici, poate că știau ceva. Acum chiar că trebuie să mă duc la Alba-Iulia. Am intrat pe mail și am citit mesajul de la Marinică Panduru, care anunță următoarele rezultate:

MARELE PREMIU - Vasile - Til Blidaru - Buzau
PREMIUL I - Nae Bunduri - Brasov
PREMIUL II - Ioan Petru Garda - Cluj Napoca
PREMIUL III - Gheorghe Balaceanu - Iasi

Ce să zic? Vorba lui Droopy D. : I\'m happy!
0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
... și tu ai luat-o pe drumul ăsta fără întoarcere al premierilor? De regulă, cine începe nu se mai oprește...

Îi cer scuze lui Florin Rotaru pentru utilizarea sintagmei pe care a brevetat-o (aceea cu Petrică), dar mi-a plăcut extrem de mult și, ca atare, mi-am permis să o utilitez aici.

Felicitări, GPI, era și timpul! Tot înainte!
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Văd că până și Petrică. Drum fără întoarcere? Posibil, dar cu certitudine, nu-i ușor.
Îți urez și ție mult succes!
0
@atropa-belladonaABAtropa Belladona
Felicitari, Nelu, vezi, a meritat sa ai putintica rabdare, deci, la Alba vei uda diploma? Ca sa stiu sa nu stau contra vantului!:))))
Ne vedem acolo, Maestre!
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru
mă bucur foarte pentru succesul tău. O dată pentru tine și a doua oară pentru faptul că se pare că există cu adevărat concursuri unde, așa cum spunea doamna Elis Râpeanu, câștigă și epigrama, nu numai epigramiștii. Ai valoare, omule. :)

Felicitări!
0
Felicitări pentru premiu și la mai multe!

tincuța
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Mulțumesc
Florine, ție de două ori: o dată că m-ai felicitat (sincer) și o dată pentru că n-ai participat. Țină-ți Dumnezeu năravul până devin mai bun ca tine... Nu că asta ar fi o garanție.
Tincuța, mult succes în tot ce faci! Știu că ai, pentru că scrii bine.
0