spiritul ca un mir plutind deasupra apelor morții

mi se pare minunat textul acesta poetic. fara exagerari. imi place cum a inceput sa gandeasca poezia dumneavoastra

are umor a doua poezioara. placuta citire, recitire.

George Pașa,
cred că percep un amalgam de autoironie proiectată volens-nolens asupra cititorului pentru care arta e jumătatea de oră dinaintea unui thriller. Există acorduri asemănătoare poeziei lui Mircea Ciobanu, unde ritualitatea și reflecțiile asupra spațiului ”din care nu s-a mai întors nimeni niciodată” e un tampon acestei ironii amare. Travaliul poetic se exprimă de către fiecare poet într-un fel anume. Și această poezie, ca și multe altele cu care George Pașa ne-a obișnuit, putem afla maniera originală de a croi ”dincolo de text”. Poate că moartea e o ”temă” care ține în special de romantism, dar actualitatea ei primează întotdeauna. Evident că acest gen de discurs este un hibrid în care referentul e pasat în mod barochizant de la un grup de versuri la următorul; astfel se obține, cu ajutorul autoironiei de care vorbeam (ironie tipică scriiturii postmoderniste) hibridul poetic, împingerea explicațiilor pe mai multe direcții oferind plurivalențe: groaza trezirii, iminența unui nou capitol din viață, gândul morții ca un motor al vieții, suportarea ”urâtului” existențial prin artă, lecturi etcaetera, și ca un plus negativ - singurătatea plurală...
Cu stimă, liviu ofileanu

ca reper al înțelegerii. Am gustat sarcasmul și buna etalare a cunoștințelor, înțelegerea e apanajul cititorului. E aici o experimentare a cuvîntului ce o văd inedită. Un fel de nouă-vorbă adaptată timpului și tiparului electronic. Remarc ineditul unor imagini cu potențial de ecran. Aici, în primul rînd, versul doi al celei de a doua strofe. Și, peste toate, tactilul, atît de greu regăsit în poeme.
LIM.

Verbul \"a somni\" și derivatul neosubstantival \"dijmarul\" se potrivesc unei limbi sofistecaneze, unei poetici originale, cred. Poetul se autoironizează la persoana a doua, poartă dialog imaginar cu sine însuși. De fapt îi ia în tărbacă pe cei care ne fac să nu mai somnim deloc foarte BINE - de moarte... cum zice imnul.
Mi-au plăcut îndeosebi versurile:
\"of! și parcă ai somni până la capăt,
să lași ambalajul în zgură,\"

\"și uite, parcă pluralitatea plutește – zeamă acră deasupra lucrurilor,
toate visele și-au luat calabalâcul și te-au lăsat în seama realului\".

\"și-o să ne ia praful de pe tobă, să hrănească spirite inocente.
până la perpelirea supremă se ajunge așa de ușor,
pe cât de grea este menținerea în cotele maxime ale sfințeniei.
și-o să dormim până când nici un dor de aici
nu ne va mai întoarce de dincolo.\"

Ansamblul versurilor este autobiografic, temerar, scris cu multă fantezie și ingeniozitate lexicală.

Ecaterina, mă bucură faptul că ai întâlnit și un text pe gustul tău.

Liviu, nu te pot contrazice cu nimic în ceea ce spui, fiindcă, așa cum spuneam altădată, intuiești corect cheile de lectură. Sincer, de Mircea Ciobanu am citit doar sonete, pe care le apreciez în mod deosebit.

Domnule Mureșan, aici nu e chiar un experiment, decât în condițiile în care orice poezie reprrezintă o experiență inedită. Faptul că sunt doar două trei cuvinte inventate, dintre care două au mai fost utilizate (\"repetonții\", un calambur simplu, pe care l-am mai folosit, verbul \"a somni\", întâlnit și în limbajul familiar), nu ar explica o nouă limbă: \"sofisticaneza\" (simplu, de la \"sofism\" sau, dacă vreți\", de la sofistic\"). Acolo își avea rolul în conturarea autoironiei. Nu scriu numai pentru mediul electronic, unele dintre textele scrise astfel, neluate în seamă pe aici, și-au găsit loc și pe hârtie (în reviste sau în volum).

Drgoș, cuvântul \"dijmar\" chiar exista. Inițial scrisesem \"dijmaș\", dar am constatat greșeala și am înlocuit.Analiza ta mi se pare pertinentă. Ce-i drept, din păcate, încă nu am citit prea mult de Geo Dumitrescu, mai mult prin antologii. Nu l-am avut ca model literar niciodată. Totul, așa cum spui în final, este rodul experienței proprii.