Poezie
spre pîrtia devenirii
1 min lectură·
Mediu
stau la fereastră, privesc munții,
din bistrița munții par mici, zăpada crestelor o pîrtie,
lîngă mine copiii își imaginează sănii uriașe
acoperind cerul. suspină. pentru ei dorința și putința nu au limite.
doar ei au limite și suspină.
privesc munții, ei mă trag de mînecă, doresc povești cu zînul lacului și zîna măseluță,
ochii îmi sînt acvariu umplut pînă la limita înțelegerii.
mă ating țîncii pe umăr și tresar, îmi curg peștii și icrele acumulate sub pietrele amintirilor,
mă scutur de ei ca de hainele nefolositoare clipei,
îi caut apoi și strig după ei.
haideți la geam să ne facem statuie, să privim munții și zînele,
par mici asemeni copiilor, veți crește odată cu munții.
odată cu înjurăturile, zînele vor fi tot mai mici,
haideți la geam să vedeți!
044.443
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liviu-Ioan Muresan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 129
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Liviu-Ioan Muresan. “spre pîrtia devenirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/13928958/spre-pirtia-deveniriiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OA\"ochii îmi sînt acvariu umplut pînă la limita înțelegerii.\"!
nu-i așa că ai ochii în lacrimi când îți vezi copiii crescând, parcă… odată cu munții?
Poemul tratează devenirea pornind de la pur, asemenea pârtiei de zăpadă. Imagini frumoase, copilărești, pline de inocență, de dorință, de putință, de miracol…
Frumos, exemplar de frumos!
Apoi, tinzând către ceea ce, odată cu timpul, “odată cu înjurăturile”, ajungem, de fapt, “zînele vor fi tot mai mici” iar omul, tot mai departe de purul asemenea pârtiei de zăpadă…
“haideți la geam să vedeți!”, acum, cât mai sunteți copii!
Ottilia Ardeleanu
nu-i așa că ai ochii în lacrimi când îți vezi copiii crescând, parcă… odată cu munții?
Poemul tratează devenirea pornind de la pur, asemenea pârtiei de zăpadă. Imagini frumoase, copilărești, pline de inocență, de dorință, de putință, de miracol…
Frumos, exemplar de frumos!
Apoi, tinzând către ceea ce, odată cu timpul, “odată cu înjurăturile”, ajungem, de fapt, “zînele vor fi tot mai mici” iar omul, tot mai departe de purul asemenea pârtiei de zăpadă…
“haideți la geam să vedeți!”, acum, cât mai sunteți copii!
Ottilia Ardeleanu
0
AGo poezie care vizează ființa care privește înapoi, care își dorește ca pe pârtia asta a devenirii să existe și o sanie care să meargă înapoi, mereu înapoi, spre origini. imaginile se păstrează în memorie mult timp după lectura textului, par simple și delicate, vizualul este la el acasă. Bun!
numai bine,
alex
numai bine,
alex
0
LMVă mulțumesc de trecere și cuvinte. Cuvinte care m-au umplut de bucurie.
LIM.
LIM.
0
memorabilă...
Cândva, poate îmi vei îngădui
să o cuprind într-o antologie specială...