Poezie
Cel mai trist poem de dragoste
1 min lectură·
Mediu
parcă mă și văd
pe strada aia îngustă
de lângă biserica amzei
când trec pe lângă tine
tu cu țigara între buze
și cu o alta de mână
eu încurcată prefăcându-mă
că-mi privesc
tocurile înfipte-n asfalt
în ziua aia să fii sigur
că nu-mi voi ști numele
nici vârsta, părinții
nu-i voi recunoaște
cu nimeni pe dinăuntru
din mine va ieși
un animal necunoscut
cu păr lung de femeie
și coapse de lut
să-ți îmblânzească oasele
ca pentru o cruce nemaivăzută
va trece pe roșu
va striga după ajutor
numai ploaia va începe mărunt
sub cerul liber
te voi aștepta în neștire
să mă acoperi
055298
0

Poemul are darul de ține în suspans și reușește să transmită starea prin care trece sufletul femeii înșelate. Finalul este dorință: „te voi aștepta în neștire să mă acoperi”!
Frumos!
Ottilia Ardeleanu