Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

de ceva timp

1 min lectură·
Mediu
în mine două ființe
se hrănesc din același sînge
își șoptesc bucuriile și tristețile
asemeni arbuștilor altoiți
fructele lor frumos colorate zemoase
și pofta vieții veșnice pogorînd în semințe.
de ceva timp pămîntul e mai fertil pentru noi
pregătim carnea noastră comună
oasele noastre albe cu care vom însemna
trecerea.
vor prinde semințele rădăcini
udate cu lacrimi
cu timpul se vor decoji
pîrguite vor înțelege semnele și se vor altoi
două cîte două
într-un bocet comun plin de carne.
de ceva timp înțelepciunea se plimbă prin jurul nostru
miroase a tîmple cărunte și a genunchi bătătoriți
ne dor brațele ridicate
ochii noștri cu greu deslușesc păsările albe
și mari precum norii.
054.033
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
111
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu-Ioan Muresan. “de ceva timp.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/13924261/de-ceva-timp

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cezara-raducuCRcezara răducu
foarte frumos.foarte alb
rara
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
e un fir fără noduri aici și îmi place.

tocmai de aceea ți-aș sugera să pornești direct din titlu, să elimini *de ceva timp* din primul vers

*în mine două ființe
se hrănesc din același sînge
își șoptesc bucuriile și tristețile
asemeni arbuștilor altoiți*

e doar o părere,LIM,
scuză-mi intervenția.

e un text care mă face să mă opresc și să mă uit la ceea ce sunt...

plăcut

cu sinceritate,
teodor dume,
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
Cezara, Teodor, Petruț. Sînt onorat de trecerea dumneavoastră pe aici. Îmi face plăcere că ați afirmat aceste vorbe bune despre poezie. O să țin cont de observații. Aveți dreptate domnule Dume, așa o să fac acolo, la început.
LIM.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
Titlul este deosebit, adică: au trecut niște ani de când…!

Să-ți trăiască cele două ființe care \"se hrănesc din același sînge își șoptesc bucuriile și tristețile asemeni arbuștilor altoiți\"!
Cum poate fi mai frumos exprimată iubirea? Numai un poet cu suflet cald poate aduna, într-o succesiune de figuri de stil \"frumos colorate, zemoase\", “bucuriile și tristețile… și pofta vieții veșnice pogorînd în semințe”.

Finalul este plin de înțelepciune și este superb.

Felicitări, Liviu-Ioan Mureșan!

Ottilia Ardeleanu
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
vă mulțumesc pentru urări și remarci. Mă bucur că ați ales finalul.
LIM.
0