Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Mătase de fluturi

prietenului meu, T.

1 min lectură·
Mediu
ar putea fi un nou început
zgura din piept ar putea înflori
într-un cântec furiș
desfăcut din cătușele sale
ca un prunc din coșmar
ar putea fi acea rochie roșie
în care m-ascund
să joc domino cu tristețea
un cuvânt de prieten incendiind depărtarea
o așteptare torcându-mi sub coaste
mătăsuri și ploi
un oraș pe care-l descopăr acum
într-o buclă a gândului
unde nimeni nu crede-n asediul secundei
unde moartea e doar numele tainic
dăruit unui alt anotimp
ar putea fi lumina aceasta în care cobor
ca într-o fântână
cu fluturi.
043.710
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
91
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Adriana Lisandru. “Mătase de fluturi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-lisandru-0026649/poezie/13921656/matase-de-fluturi

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

magic si curat, proaspat.
\"ar putea fi lumina aceasta în care cobori
ca într-o fântână
cu fluturi.\"

se vede treaba ca la unii anul chiar e nou nascut, pe cand la altii e tot lupta veche, cu rani, insangerari.

0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
frumoasă, bine așternută, cuvinte ce te întîmpină cu bucurie. Mi-au plăcut în mod deosebit versurile:\"ar putea fi o rochie roșie
în care te-ascunzi să nu te găsească oglinzile\", parcă se mulează pe conștient. Culoarea noului an. La mulți ani!
LIM.
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
adriana,
e un univers întreg aici în fragmentul selectat pentru arhiva din gând
pentru acest final de excepție las o stea de suflet

*moartea e doar numele tainic
dăruit unui alt anotimp

ar putea fi lumina aceasta în care cobori
ca într-o fântână
cu fluturi.*

noul an să-și aducă multe bucurii

același,
teodor dume,
0
@adriana-lisandru-0026649ALAdriana Lisandru
ca ati coborat in fantana aceasta. :)

calde urari si voua! ma bucur sa vad ca nu m-ati uitat.
0