poezie din spirala eternității

Viața ca o spirală cuprinde o infinitate de sentimente, printre care și prinosul de dragoste adus mamei, indiferent cât de aproape sau de departe se află, la un moment dat de noi, în aceasta. Poetul vede spirala cu misterele ei, își revede copilăria ca pe o poezie scrisă de zei, simte efectul purificator al acesteia, se pierde pur și simplu în eternitate. Finalul este foarte frumos: „poezia aceasta are o formă de carne
și trăiește în sine,
se ascultă de către copiii înconjurați de dragoste.
și peste mulți ani, când inima încetează să mai bată,
ea prinde carne de om pe suflet de om,
și pune timpului ritm și-l readuce în căsuța veșniciei.”

Ottilia Ardeleanu

LIM,
nici nu știu cum să încep acest comm pentru a nu cădea în rutină, dar sunt împuternicit de ceea ce simt în lăuntrul meu a confirma naturalețea rostirii și efectul pricinuit de sentimentul încercat la o a doua lectură.

*poezia aceasta e veche
o știu din copilărie, de pe când nu o înțelegeam,
mă ținea mama în brațe și mi-o șoptea la ureche,
...
poezia aceasta are o formă de carne
și trăiește în sine,
se ascultă de către copiii înconjurați de dragoste.
și peste mulți ani, când inima încetează să mai bată,
ea prinde carne de om pe suflet de om,
și pune timpului ritm și-l readuce în căsuța veșniciei.*

și cum să nu remarc capetele acoladei care se unesc printr-o rostuire perfectă

felicitări, pentru acest text și îndeosebi
pentru final

las aprecierile mele și o stea de suflet

cu prietenie,
teodor dume,

Ottilia Ardeleanu, Teodor Dume, pentru că sînteți printre cei mai fideli cititori ai peginii mele vă mulțumesc foarte mult. De fiecare dată m-ați sfătuit de bine și ați analizat corect mesajul textelor. Vă mai aștept.
LIM.