Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

trecea o umbră peste ape

(când visul se întâmplă)

2 min lectură·
Mediu
poate-am greșit crezând oglinda și am trecut prin ea senin
acum o cupă-i iarăși plină cu apă prefăcută-n vin...
trecea o umbră peste ape și-n urma ei bătea un gând
cărarea visului prunciei creștea atunci cuvânt de-un rând
opresc puțin să văd pe unde ar fi un cerc să fug prin sat
și mă întind spre adormire în veghe-n neguri dintr-un cart
pe undeva trecea un abur mai lin ca linu-i leru-i ler
și se făcea pe nodul vremii deschiderea în ochi de cer
eu tac cu gândul isihiei și-n rugăciune pun iar jar
și-n cele mai cuminți ferestre cresc flori din punctele de zar
și dacă visul se întâmplă să treacă-n umbre și-n tăceri
mai vin cu tine Isihie alerg pe scara de păreri
și zic în zicerea tăcerii și-n golul meu mai las un pic
ceva din valurile vieții ce duc cu ele mult nimic
mai alergam cu gândul serii prin fumul ceții de atunci
și mă pierdeam cu amintirea în ceata veselă de prunci
credeam că lumea-i doar poveste și-i plină de frumos senin
acum văd dealurile viței că-s pline de dureri pelin
cândva pe când durerile culorii erau tăceri prin Infinit
și când din pânze nevăzute creștea un lac desăvârșit
sub norii grei un gând albastru se amăgea cu amânări
și-n cele mai frumoase vise făcea spirale de cărări
așa ziceam în seara asta când tu ceri plopului un braț
și poate aș mai spune multe dar împletesc să-mi fac un laț
să las din plasa pescărească parâma bărcii dintr-un vis
în care marea e albastră și-mi umple un întreg abis
mai zic un rând și trag de sfoară și las cortina în cădere
și peste visele corinei croiesc poveștilor tăcere
porni corida într-o doară și poate iar se va ivi
o umbră-n matador de-o seară și-n cercul roșu va sfârși
............................................................
.......................
credeai că poate-i doar o glumă și poate sunt posac de-un vis
dar văd că lumea-i o minciună și eu credeam în Paradis
și mai credeam că dacă visul e din lumină și cuvânt
ar mai rodi floarea tristeții de-ar mai găsi puțin pământ...
Constanța, 31 octombrie, 2009
065745
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
355
Citire
2 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “trecea o umbră peste ape.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/13912873/trecea-o-umbra-peste-ape

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGP
George Pașa
Yannelis, este frumos cum reușești să înmoi \"aripa de amar\" a ritmurilor eminesciene în propria-ți melancolie. Ultima strofă mi-a plăcut cel mai mult. Un spațiu poetic personal își regăsește începuturile.
0
@ioan-mircea-popoviciIP
George, poezia este o vibratie pe-o singura coarda avand drept capete doua elemente: acest eveniment al care nu m-am invrednicit sa ajung:

http://ghelasiegheorghe.blogspot.com/

si randurile care le-am primit de la cineva de departe si care poate se supara ca-i trec numele sub tacere... fac asta sa nu-i sperii ingerul...

\" ce te legeni plopule… lasa-ti frunzele sa zboare… ele, de la sine, nu cad niciodata…



iti voi cere, intr-o zi, plopule, sa ma imbratisezi cu toata amintirea… sa nu eziti, sa nu ma refuzi… sa lasi crengile-ti sa ma impresoare… nu se stie inca daca atunci vei avea frunza sau doar bratele goale…\"

de fapt este o scrisoare obisnuita care intamplator s-a asezat in stihuri... nici nu-i de mirare, dupa cata mirare si mare respir eu aici in centrul acesta de margine de lume...
0
@maria-gheorghe-0021767MG
Maria Gheorghe
frumos ți-e versul \"clasic\", modern și la fel de... fără pereche... cu legănarea fără îndoială, când întrebarea îi cheamă îmbrățișarea...

\"demărginită\" (în)cântare, cu vedere la Cuvânt...
0
@ioan-mircea-popoviciIP
speranta-i dusa peste ape luase ieri un vechi vapor
pleca-n furtunile de toamna spre insula din RodadoR
se adancise in regrete pierzand increderea in ea
lasa batranei o comoara si-n cap-compas tintind spre stea...
0
@petru-teodorPT
Petru Teodor
poate-am greșit crezând oglinda și am trecut prin ea senin
acum o cupă-i iarăși plină cu apă prefăcută-n vin...
(Ghetsimani)
[...]
cândva pe când grundul durerii era tăcere-n Infinit
și când din pânze nevăzute creștea un lac desăvârșit
[...]
să las prin plasa pescărească parâma bărcii ca-ntr-un vis
în care marea e albastră și-mi umple un întreg abis
[...]
și mai credeam că dacă visul e din lumină și cuvânt
ar mai rodi floarea tristeții de-ar mai găsi puțin pământ...

foarte frumos cuvânt.
semn de cizelare a spiritului, forma clasică mi-a plăcut îndeosebi.
și, ca de obicei, junctura dintre gând și cuvânt.
arar pană de înger pe zar.
dar când se întâmplă, mare minune.

cu respect,
același pt.

p.s.: acum, ca să zâmbiți un pic, vă spun si continuarea - printre versuri precum valul / un bătrân își săpa malul / să deprindă cu piciorul / o spirală precum norul(trimitere la țărm).
0
@maria-gheorghe-0021767MG
Maria Gheorghe
o altă \"așezare\" a speranței...

l’espérance s’est en allée au-dessus des eaux
hier elle est montée sur le pont d’un vieux bateau
elle voulait quitter le port
rejoindre les tempêtes d’automne
vers l’île de RodadoR

depuis quelque temps
elle s’était abîmée
dans une mer de regrets
perdant la confiance en soi

l’espérance, toujours elle,
laissa à la vieille dame un trésor
et avec un cap-compas cibla une étoile
.........................................
0